Evenimentul zilei

Mie08152018

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Actualitate Justiție Justiție pentru justițiari: Un magistrat a ajuns pe banca acuzaților pentru trafic de influență

Justiție pentru justițiari: Un magistrat a ajuns pe banca acuzaților pentru trafic de influență

30 Iulie 2018 - 

Un magistrat a fost deferit justiției sub suspiciunea de trafic de influență în proporții deosebit de mari. Acesta ar fi pretins de la un avocat 150 de mii de lei la apelul acestuia de a-l ajuta în câștigarea mai multor cauze civile privind apărarea reputației profesionale, cu obligarea pârâtului de a dezminți informația difuzată, exprimarea scuzelor publice și încasarea prejudiciului moral, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Procuraturii Anticorupție, avocatul a mai apelat la judecătorul respectiv pentru a se implica în modificarea sentinței primei instanțe de condamnare a unei persoane la închisoare cu executare.

Judecătorul nu își recunoaște vina. Dacă instanța îl va găsi vinovat, acesta riscă o pedeapsă cu amendă de la 2000 la 6000 de unități convenționale sau de la doi la șapte ani privațiune de libertate.

Procuratura Anticorupție menționează că pentru confiscarea specială și garantarea executării pedepsei bănuitului i-au fost aplicate sechestre pe 7,6 mii de lei, 5740 de euro și 1810 dolari, dar și sechestru pe conturile bancare, în valoare de peste 520 de mii de lei.

 

 

 

 

Lasă un comentariu