Evenimentul zilei

Vi12142018

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Actualitate Justiție Omorul de la Coloniţa. Un bărbat de 28 de ani, trimis pe banca acuzaților

Omorul de la Coloniţa. Un bărbat de 28 de ani, trimis pe banca acuzaților

01 Octombrie 2018 - 

Procuratura municipiului Chişinău, Oficiul Ciocana a finalizat şi transmis în judecată cauza penală de învinuire a unui locuitor al comunei Tohatin de comiterea furtului, acţiunilor violente cu caracter sexual şi omorul intenţionat al unei femei.

Cadavrul victimei a fost depistat pe 30 mai 2018, în fâşia forestieră din Coloniţa, după ce oamenii legii fusese alertaţi despre dispariţia femeii. În cadrul acţiunilor de urmărire penală, a fost identificat presupusul autor al crimei. Acesta s-a dovedit a fi un locuitor al comunei Tohatin, în vârstă de 28 de ani, cu care victima se cunoştea. 

Potrivit probelor, între cei doi s-ar fi iscat o ceartă pe motiv că victima ar fi refuzat poftele perverse ale învinuitului. În aceste circumstanţe, bărbatul, care era în stare de ebrietate, ar fi agresat sexual victima, a asfixiat-o, după care i-a sustras telefonul mobil şi a dispărut.  

Fiind audiat de procurori, învinuitul, care anterior a mai fost condamnat pentru o tentativă de viol, şi-a recunoscut vina, iar dacă va fi găsit vinovat el riscă de la 15 până la 20 ani închisoare sau detenţie pe viaţă.

Lasă un comentariu