Evenimentul zilei

Sam05302020

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Actualitate Justiție Judecătoria Chișinău declară că acuzațiile judecătorului Mihai Murguleț sunt nule și neavenite

Judecătoria Chișinău declară că acuzațiile judecătorului Mihai Murguleț sunt nule și neavenite Recomandat

15 Ianuarie 2020 - 

Prin intermediul unui comunicat de presă, JC precizează că declarațiile judecătorului Murguleț nu corespund realității, iar acțiunile întreprinse drept reacție la activitatea unor angajați ai JC, printre care și a judecătorului Murguleț, „a fost conformată prevederilor legale, fiind adecvată, necesară și, deopotrivă, impusă de cadrul normativ legal pertinent”.

„La fel, suntem nevoiți să informăm, cu anticipație, că activitatea judecătorului vizat a constituit obiectul multiplelor plângeri și adresări parvenite de la justițiabili și organe publice, care nu au fost mușamalizate, ci, în mod corespunzător, au fost materializate în sesizări concrete ale Consiliului Superior al Magistraturii, ale Inspecției Judiciare și ale Colegiului disciplinar de pe lângă CSM și ale Centrului Național Anticorupție. Actualmente, sesizările nominalizate sunt examinate de organele abilitate de stat, astfel încât, cel puțin, persistă semne ale unei bănuieli rezonabile a abaterilor disciplinare în acțiunile/ inacțiunile judecătorului M. Murguleț (concluzie desprinsă potrivit Raportului din 10.01.2020 a inspectorului-judecător al Inspecției Judiciare, organ specializat în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, Valentin Verejan)”, este menționat în comunicatul de presă al Judecătoriei Chișinău.
Judecătorul Mihai Murguleț a declarat anterior că în lipsa oricărei proceduri disciplinare, civile sau penale, dar și în lipsa sa, în biroul său a fost efectuat un control în cadrul căruia au fost ridicate dosarele pe care le avea în examinare și ascultate CD-urile cu interceptările pe care acesta le-a legalizat în calitate de judecător de instrucție. Potrivit lui Murguleț, ulterior, practic toate dosarele sale au fost exediate la Centrul Național Anticorupție (CNA) pentru a se verifica dacă nu a fost comisă infracțiunea de „neglijență în serviciu.
După declarațiile făcute public de Mihai Murguleț, Asociația Judecătorilor „Vocea Justiției” a emis o declarație prin care a condamat tentativele de subminare a independenței judecătorilor.
„Judecătorul Mihai Murguleț este cel care în luna iunie 2019 a denunțat abuzul de putere, traficul de influență și imixtiunea ilegală în actul de înfăptuire a justiției din partea fostului președinte al Curții Supreme de Justiție, Ion Druță, fostului președinte al Colegiului de evaluare a performanțelor judecătorilor, Oleg Sternioală, din partea președintelui Judecătoriei Chișinău, Radu Țurcanu și vicepreședinților Judecătoriei Chișinău: Corneliu Guzun, Dorin Dulghieru, Ghenadie Pavliuc și Vitalie Stratan. Plângerea lui a rămas nesoluționată până în prezent, iar cei vizați au rămas în continuare în funcțiile deținute. Asociația Judecătorilor „Vocea Justiției” condamnă inacțiunile Consiliului Superior al Magistraturii care nu a întreprins măsuri eficiente pentru a identifica imixtiunea neadmisă în actul de înfăptuire a justiției, nu a asigurat securitatea judecătorului denunțător, astfel dând un semnal negativ întregului sistem judecătoresc, precum că „cei care îndrăznesc să denunțe imixtiunea ilegală sunt pedepsiți” (din cele publicate- în cazul judecătorului M.Murguleț, pe lângă intimidările profesionale, acesta a suferit și un atac la integritatea fizică-corporală), iar cei care pun presiuni asupra judecătorilor sunt protejați”, este menționat în comunicatul Asociației.
În acest sens, Consiliul de Administrare al Asociației Judecătorilor „Vocea Justiției” face un apel către CSM cu îndemnul de a reacționa în cazul judecătorului Murguleț .

Lasă un comentariu