Evenimentul zilei

Ma05262020

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Actualitate Justiție Panorama Amazon și Sony îşi anulează participarea la congresul MWC de la Barcelona din cauza coronavirusului

Amazon și Sony îşi anulează participarea la congresul MWC de la Barcelona din cauza coronavirusului

10 Februarie 2020 - 

Producătorul japonez de electronice Sony şi gigantul american din domeniul comerţului online Amazon au decis să nu participe la Congresul Mondial al Telefoniei Mobile de la Barcelona, din cauza îngrijorărilor provocate de epidemia de coronavirus, transmite Reuters.

În mod tradiţional, Mobile World Congress atrage în fiecare an mai multe zeci de mii de vizitatori la Barcelona. Ediţia din acest an va avea loc în perioada 24 - 27 februarie.
"Având în vedere că acordăm cea mai mare importanţă siguranţei şi bunăstării clienţilor, partenerilor, jurnaliştilor şi angajaţilor noştri, am luat decizia dificilă de a ne retrage de la MWC 2020", a informat Sony într-un comunicat de presă.
"Din cauza epidemiei şi a îngrijorărilor cu privire la noul coronavirus, Amazon se va retrage din a participa la Mobile World Congress 2020", a anunţat, la rândul său, Amazon.
Sony şi Amazon se alătură astfel altor nume mari din industrie, precum LG Electronics, Ericsson şi Nvidia, care au anunţat că nu vor participa la ediţia din acest an.
Cu toate acestea, Asociaţia Mondială a Operatorilor (GSMA) a precizat zilele trecute că evenimentul programat la Barcelona va continua conform planului. GSMA a subliniat că a introdus măsuri destinate să împiedice răspândirea virusului în cele trei săli unde se va desfăşura congresul.
Renunţarea participării la Mobile World Congress nu este o decizie ce poate fi luată cu uşurinţă, în condiţiile în care orice stand abandonat este posibil să fie ocupat de un expozant rival, ceea ce face mai dificilă obţinerea unei poziţii bune la ediţia de anul următor.
Epidemia cu coronavirus a izbucnit în Wuhan, un oraş din centrul Chinei, la sfârşitul anului trecut. Virusul se transmite prin picăturile de salivă provenite de la persoanele care tuşesc şi strănută şi are o perioadă de incubaţie de până la 14 zile.
Organizat de Asociaţia Mondială a Operatorilor (GSMA), congresul de la Barcelona este un eveniment de referinţă mondială al sectorului comunicaţiilor, fiind axat mai mult pe profesionişti decât salonul Consumer Electronic Show (CES) de la Las Vegas.

Lasă un comentariu