Evenimentul zilei

Lun07162018

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Actualitate Justiție Afişez elemetele după tag: malpraxis
Evenimentul zilei - Afişez elemetele după tag: malpraxis

Acum șase luni, s-a stins din viață reputatul chirurg Ion Lupan, șeful secţiei chirurgie maxilo-facială de la Spitalul Clinic Republican pentru copii „Emilian Coţaga”. Plecarea cunoscutului profesor în lumea celor drepți nu a fost mediatizată atunci. După șase luni, sora sa, Emilia Stici-Lupan, medic obstetrician-ginecolog, sparge tăcerea și postează pe rețelele de socializare un mesaj sfâșietor, aducând acuzații grave medicilor de la Spitalul Clinic Republican, care, în opinia sa, l-au băgat în mormânt cu zile pe fratele său. 

Publicat în Viata

Şefa secţiei ginecologie chirurgicală din cadrul Institutului Mamei şi Copilului riscă până la 3 ani închisoare cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani. 

Publicat în Justitie

Cinci medici vor compărea pe banca acuzaţilor pentru încălcarea din neglijenţă a regulilor şi metodelor de acordare a asistenţei medicale, soldate cu decesul unui pacient. 

Publicat în Justitie

Un medic obstetrician - ginecolog de la Centrul Perinatal din municipiul Bălţi a fost condamnat la închisoare, cu executare, pentru neglijenţă la acordarea asistenţei medicale, soldată cu decesul unei paciente şi a unui nou-născut.

Publicat în Justitie

O asistentă medicală a fost recunoscută vinovată de moartea unui copil prin încălcarea regulilor de acordare a asistenţei medicale. S-a întâmplat în raionul Ștefan Vodă. Femeia s-a deplasat cu întârziere la domiciliul copilului şi nu a anunţat medicul de familie despre starea acestuia.

Publicat în Justitie

Pagina 1 din 2