Evenimentul zilei

Mie10172018

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Actualitate Justiție Afişez elemetele după tag: moda
Evenimentul zilei - Afişez elemetele după tag: moda

După descinderile DIICOT la Poliția de Frontieră de la Sighetu Marmației din România, fiind acuzați mai mulți polițiști că i-ar fi ajutat pe contrabandiști, pe frontiera de nord lucrurile s-au schimbat dramatic.  Așa se face că cei care se ocupă cu traficul cu țigări din Ucraina, spre România, și-au schimbat metodele. Astfel, în noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 3.00, polițiștii susțin că în timp ce patrulau au auzit un zgomot produs de o dronă, zgomot care se auzea dinspre Ucraina.

Publicat în Justitie

Compania celebrului designer american Michael Kors ar urma să achiziţioneze casa de modă italiană Versace, într-o tranzacţie evaluată la aproximativ două miliarde de dolari, susţin surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, informează Financial Times (FT).

Publicat în Panorama

Cea mai influentă personalitate din lumea modei, Anna Wintour, a cărei plecare din fruntea revistei Vogue făcuse obiectul unor zvonuri cu ceva timp în urmă, a fost de acord să rămână redactor-şef al celebrei reviste şi director artistic al Condé Nast, grupul media american care deţine printre altele revistele Vanity Fair, Vogue şi The New Yorker, a anunţat marţi CEO-ul acestui grup, Bob Sauerberg, citat de AFP.

Publicat în Panorama

ROCAT înseamnă Romanian Century Art Tour și denumește un proiect cultural al Galeriei Alexandra’s, ce se derulează în perioada 2017-2018, dedicat Centenarului României Moderne. Astfel, în locația din Amzei sunt promovați pictori, sculptori, graficieni, scriitori, poeți, muzicieni, fotografi, cineaști, colecționari, bijutieri și fashion designeri pentru a arăta românilor că au conaționali cu care se pot mândri iar străinilor că evoluăm ca țară europeană fără să ne pierdem filonul de spiritualitate românească. O locație unde în prezența a 50-100 de persoane pot discuta cu artiștii, asculta muzică, admiră exponatele din galerie.

Publicat în România

Republica Moldova a participat în calitate de țara-invitată de onoare la Săptămâna Modei „Strasbourg Fashion Week, care a avut loc în perioada 29 mai – 1 iunie. Creatorii de modă din Republica Moldova participă pentru prima oară în asemenea format la acest eveniment de anvergură, iar creațiile acestora au generat interesul publicului, dar și a profesioniștilor din Franța.

Publicat în Timp liber - TV

Pagina 1 din 7