Evenimentul zilei

Vi11172017

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Actualitate Social Cine nu are bătrâni, să și-i cumpere. Concurs pentru acordarea Premiului Național pentru vârstnici

Cine nu are bătrâni, să și-i cumpere. Concurs pentru acordarea Premiului Național pentru vârstnici

19 Mai 2017 - 

Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei lansează concursul Premiul Național pentru vârstnicii de 60 de ani și peste, care au realizat performanţe deosebite în domeniul cultural-artistic, tehnico-ştiinţific, civic, medicină, antreprenoriat, agricultură, educație, sport și tehnologii informaționale. 

Doritorii de a se înscrie la concurs pot expedia dosarele până pe 1 septembrie, iar învingătorii vor fi premiați pe 22 septembrie, transmite IPN.

Câștigătorilor li se vor înmâna Diplome de confirmare a titlului de Laureat al Premiului Național pentru vârstnici şi un premiu bănesc.

Dosarul aplicanților trebuie să conțină, pe lângă datele personale și CV, materialele care demonstrează realizările în domeniile specificate. De asemenea, este nevoie de o scrisoare de recomandare. Dosarele vor fi expediate pe adresa Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei (str. Vasile Alecsandri 1, Chișinău), cu mențiunea: „Concursul național de acordare a Premiului Național pentru vârstnici”.

Totodată, ministerul lansează și Programul de Granturi mici dedicat susținerii şi promovării îmbătrânirii active în Republica Moldova. La concurs pot participa organizaţiile nonguvernamentale care implementează proiecte şi iniţiative cu impact asupra promovării politicii în domeniul îmbătrânirii active la nivel național şi regional. Organizaţiile aplicante trebuie să deţină statut juridic, să fie organizaţie necomercială în care persoanele vârstnice constituie 2/3 din numărul de membri şi din componența organelor de conducere. Totodată, organizațiile trebuie să justifice o contribuție proprie de cel puţin 20% din valoarea proiectului înaintat spre finanțare.

Pentru finanțarea proiectelor aprobate de către membrii Comisiei de examinare din bugetul de stat este alocată suma de 100 de mii de lei. Dosarul poate fi depus până pe 14 iulie, ora 16.00, la Ministerul Muncii.

 

 

Lasă un comentariu