Evenimentul zilei

Ma12122017

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Actualitate Social Premierul vrea să facă ordine în activitatea taximetriștilor, având atâtea organe de control care nu își fac treaba

Premierul vrea să facă ordine în activitatea taximetriștilor, având atâtea organe de control care nu își fac treaba

12 Octombrie 2017 - 

În debutul ședinței de miercuri, prim-ministrul Pavel Filip a readus în discuţie fenomenul taximetriştilor ilegali, referindu-se, în special, la serviciile de taxi prestate la Aeroportul Internațional Chișinău.

Premierul a menţionat că putem organiza zeci de forumuri de business, festivaluri de vin și alte acţiuni de promovare a ţării, însă toate eforturile vor fi în zădar, din cauza impresiei proaste despre Moldova, formate în momentul în care oaspeții intră în țară, chiar la Aeroportul Internațional. E vorba de fenomenul taximetriștilor ilegali, care acostează obraznic pasagerii, până la ieșirea din Aeroport, deservesc cu mașini fără plăcuțe speciale, nu eliberează bonuri de plată, lasă de dorit şi starea tehnică, dar şi aspectul interiorului automobilelor, se arată într-un comunicat al serviciului de presă al Guvernului.

„Avem toate instrumentele la îndemână pentru a face ordine, pentru a face regulă. Cum o să vorbim despre majorări de salarii, despre majorări de pensii, despre investiţii sociale, dacă nu oferim bonuri de plată. Asta ar însemna că banii se folosesc ilegal”, a spus Pavel Filip. 

Totodată, premierul a menţionat că solicitarea sa de a fi luate măsuri pentru aducerea în albia legală a activității taximetriștilor nu a fost auzită. În acest sens, Pavel Filip a solicitat Ministerului Economiei şi Infrastructurii să formeze un grup de lucru cu implicarea tuturor instituţiilor responsabile pentru găsirea soluţiilor viabile pentru eliminarea acestei probleme.

 

Lasă un comentariu