Evenimentul zilei

Ma01232018

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Actualitate Social Se apropie sărbătorile, vin și grijile: Cum alegem produsele alimentare pentru masa de Crăciun

Se apropie sărbătorile, vin și grijile: Cum alegem produsele alimentare pentru masa de Crăciun

17 Decembrie 2017 - 

Pentru a evita achiziționarea unor produse alimentare care ne-ar putea afecta sănătatea, Agenția pentru Protecția Consumatorului recomandă cumpărătorilor să ţină cont de unele aspecte. Produsele trebuie să fie procurate din locuri special amenajate și autorizate, care asigură condiţiile igienico-sanitare specifice şi unde există certitudinea că aceste produse au fost supuse controlului sanitar-veterinar, transmite IPN.

Cumpărătorii sunt sfătuiți să cumpere carnea din măcelării, magazine alimentare, locuri special amenajate în pieţe. Temperatura de păstrare trebuie să fie 4±2 °C. Carnea trebuie să fie elastică, de culoare de la roz pal până la roşu închis, în urma apăsării cu degetul să revină la forma iniţială şi să nu prezinte suprafaţa lipicioasă, urât mirositoare. Și, neapărat, trebuie să aibă ştampila de control sanitar-veterinară.

Comercializarea peștelui este admisă numai în unități specializate sau secții ale magazinelor alimentare înregistrate sanitar veterinar. Peștele proaspăt trebuie păstrat şi expus pentru comercializare în vase cu gheață, fiind parţial acoperit de gheață. Peștele trebuie să fie curat, cu un strat uniform de solzi, bronhiile roşii, cu nuanţă caracteristică speciei, fără rupturi. Temperatura de păstrare este de minus 2÷0 C.

La procurarea ouălor, cumpărătorii sunt sfătuiți să le examineze aspectul exterior. Coaja ouălor trebuie să fie curată, tare, întreagă, mată, poroasă, fără pete și miros. Termenul de păstrare este de 28 de zile de la data ouatului, la cea mai mică temperatură din frigider. Informaţia despre data ouării marcată se verifică nemijlocit pe fiecare ou aparte şi termenul de valabilitate în documentul de însoţire sau pe cutia de transport.

Specialiștii recomandă populației să evite comerțul stradal. Să nu cumpere de pe trotuare, din portbagajele autoturismelor etc. Chiar dacă sunt vândute la un preţ mai mic, aceste produse nu sunt verificate și pot prezenta riscuri pentru sănătate, generând toxiinfecţii alimentare.

Pentru a sesiza nereguli în domeniul siguranței alimentelor, consumatorii o pot face la numărul de telefon al linei fierbinți ANSA: 0-800-800- 33.

 

 

Lasă un comentariu