Evenimentul zilei

Sam06232018

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Actualitate Social Alocațiile sociale de stat pentru mai multe categorii de cetățeni vor fi majorate

Alocațiile sociale de stat pentru mai multe categorii de cetățeni vor fi majorate

07 Februarie 2018 - 

Executivul a aprobat miercuri majorarea cuantumului alocațiilor sociale de stat pentru mai multe categorii de cetățeni, în scopul asigurării incluziunii sociale și îmbunătățirii condițiilor de trai ale acestora. Astfel, în total, de creșteri vor beneficia circa 78.100 de persoane.

Proiectul de lege prevede majorarea cu 20% a alocaţiilor sociale de stat pentru persoanele cu dizabilităţi din copilărie şi pentru copiii cu dizabilităţi în vârstă de până la 18 ani. Acestea vor fi recalculate și achitate de la începutul anului curent.

Totodată, pentru persoanele cu dizabilităţi şi pentru copiii care și-au pierdut întreţinătorul, alocația va spori cu 10%. Cu 5% se vor mări prestațiile sociale pentru persoanele vârstnice și cele de îngrijire, însoţire şi supraveghere. Majorările vor fi aplicate începând cu 1 aprilie 2018.

Conform calculelor estimative, pentru realizarea prevederilor proiectului de lege sunt necesare circa 65 milioane de lei. Mijloacele financiare respective au fost prevăzute în Legea bugetului de stat pentru anul 2018.

Lasă un comentariu