Evenimentul zilei

Vi07202018

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Actualitate Social Întotdeauna este loc de mai bine: Tarifele la gaze, supuse dezbaterilor publice

Întotdeauna este loc de mai bine: Tarifele la gaze, supuse dezbaterilor publice

07 Martie 2018 - 

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a desfășurat miercuri o dezbatere publică privind prețul și tarifele la gazele naturale, livrate consumatorilor în 2018. Potrivit reprezentanților ANRE, există posibilități de reducere a tarifului la gazele naturale pentru consumatorii finali cu 20,3%, până la 4420 de lei pentru o mie de metri cub de gaze, transmite IPN.

Alexandru Mija, șef de direcție ANRE, a menționat că titularii de licență din ramură au solicitat un tarif pentru transportul de gaze, prestat de „Moldovatransgaz”, în mărime de 36,78 lei pentru o mie de metri cubi de gaz, cu 10% mai mare decât tariful în vigoare. Pentru tariful de distribuție a gazelor – în mărime de1293,96 lei sau cu 25% mai mare decât tariful actual. 

Luând în considerație aceste calcule, cât și faptul că prețul de achiziție a gazelor naturale s-a redus și este de 178 de dolari pentru o mie de metri cubi de gaze, dar și a evoluțiilor cursului de schimb a leului față de dolar, furnizorul SA „Moldovagaz” a solicitat un tarif de 4914,97 lei pentru o mie metri cub de gaze, cu 630 de lei (11,4%) mai mic decât cel în vigoare, care constituie în prezent 5545 de lei.

Reprezentanții SA „Moldovagaz” au menționat că reducerea propusă de ANRE nu acoperă acele investiții, care au fost făcute de companie în anii 2016-2017. S-a majorat cu 9% lungimea rețelelor de gaze, a crescut cu 15% numărul consumatorilor finali.

Recomandările participanților la dezbatere au fost ca operatorii din sistem să-și sporească eficiența, să reducă în continuare pierderile din rețele.

Au fost menționate și devierile înregistrate de SA „Moldovagaz”. Expertul Sergiu Tofilat a spus că în anul trecut devierile, având în vedere și scăderea prețului la gaze, dar și aprecierea leului, au fost pozitive. Potrivit lui, nu este clar de ce atunci „Moldovagaz” nu a lichidat cu bani acumulați o parte din datoriile față de Gazprom din anii precedenți.

Ultima modificare a tarifului la gaze a fost efectuată la 26 ianuarie 2016, când tariful mediu pentru consumatorii finali a fost aprobat la nivel de 5545 de lei pentru o mie de metri cubi. Tariful pentru consumatorii casnici în prezent este de 5892 de lei pentru o mie de metri cubi, la un consum de până la 30 metri cubi, și 6138 de lei pentru consumul de peste 30 de metri cubi de gaze.

 

 

Lasă un comentariu