Evenimentul zilei

Dum10212018

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Actualitate Social De educație nu au bani, în schimb distracția și viciile scot de 10 ori mai mulți bani din buzunarele moldovenilor

De educație nu au bani, în schimb distracția și viciile scot de 10 ori mai mulți bani din buzunarele moldovenilor Recomandat

02 Aprilie 2018 - 

Calitatea vieții în R. Moldova lasă de dorit în R. Moldova, în special din cauza clasei politice cleptomane și a corupției endemice.

Dar și când vine vorba de cetățeanul de rând, acesta preferă să cheltuiască puținul rămas după efectuarea cheltuielilor primare necesare supraviețuirii, pe distracții mai mult decât pe educație. Raportul este de 10 la 1 în favoarea acestora, conform datelor oficiale oferite de Biroul Național de Statistică (BNS).

Un moldovean de rând a alocat doar câte 0,5% din veniturile lor lunare pentru educație, în 2017, adică în medie câte aproximativ 10 lei. În același timp, cheltuielile pentru produse alcoolice și tutun reprezintă 1,5% din total, pentru hoteluri, restaurante și cafenele – 1,8%, pentru agrement 1,3%.

Cea mai mare parte a cheltuielilor populației a fost destinată produselor alimentare – 43,4%, întreținerea și dotarea locuinței – 22,5%, îmbrăcăminte și încălțăminte – 10%.

Cheltuielile medii au rămas la nivelul anului 2016, adică 2.250 de lei lunar pentru o persoană. Veniturile medii reale ale populației au crescut cu 2,2% în anul 2017 față de 2016, fiind de 2245 de lei pentru o persoană, iar 83% din acestea au fost formate din salarii, prestații sociale și transferuri de peste hotare, potrivit datelor BNS.

Nici când vine vorba de venituri din activități individuale lucrurile nu stau mai bine. Numai 13% din venituri au provenit din activități individuale (7,8% activități individuale agricole și 5,5 non-agricole). Republica Moldova alocă anual circa 7-8% din PIB pentru educație. 

Lasă un comentariu