Evenimentul zilei

Mie09262018

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Actualitate Social Strângeți-vă cureaua: Costurile suspendării finanțării UE le vom suporta tot noi, cetățeni de rând, ne avertizează IDIS

Strângeți-vă cureaua: Costurile suspendării finanțării UE le vom suporta tot noi, cetățeni de rând, ne avertizează IDIS Recomandat

06 Iulie 2018 - 

Granturile pe care le primește Republica Moldova din exterior în acest an vor fi sub nivelul prognozat. Ele vor atinge către sfârșitul anului cota maximă de 900 de milioane de lei, față de 2,8 miliarde de lei cât s-a planificat. Experții Institutului de Dezvoltare și Inițiative Sociale „Viitorul” spun că, în 2018, veniturile la bugetul public naţional vor crește din impozite, taxe și contribuții de asigurări sociale și medicale, transmite IPN.

Potrivit prognozelor făcute de IDIS „Viitorul”, în acest an bugetul va fi executat, însă acesta va fi mai degrabă unul de supraviețuire și nu de dezvoltare. Guvernul își va putea onora obligațiile sociale, precum plata pensiilor, a salariilor, dar va fi deja al patrulea an consecutiv când autoritățile limitează investițiile în infrastructură.

IDIS Viitorul constată că Guvernul reușește să acumuleze bani la buget pe seama populației. Al doilea an consecutiv, veniturile bugetului sunt mai mari decât cele planificate. Anul trecut acesta s-a „supra-executat” cu 2,3 miliarde de lei, în acest an este anticipată o „supra-executare” cu 2,6 miliarde de lei.

Experții constată faptul că, în timp ce veniturile bugetului au crescut, cele ale populației au scăzut. „Guvernul, în plină criză, neavând capacitatea de a restabili relațiile cu partenerii externi, a găsit unica soluție realistă – creșterea poverii fiscale asupra cetățenilor”, menționează experții.

Potrivit economiștilor de la IDIS „Viitorul”, după jaful bancar, iar mai nou și criza politică, asistența financiară externă s-a redus dramatic. Dacă oportunitățile de finanțare externă rămâneau la nivelul anului 2014, în acest an Republica Moldova trebuia să beneficieze de granturi în valoare de 5,6 miliarde lei, iar în realitate va avea de doar 900 de milioane de lei. Ratările de oportunități în ultimii patru ani se ridică la 14,7 miliarde lei, bani care trebuiau să meargă pentru modernizarea infrastructurii drumurilor, reparații de spitale, școli, reforme în domeniul justiției etc.

Parlamentul European a adoptat, joi, o rezoluție în care cere Comisiei Europene europene să stopeze orice ajutor bugetar față de R. Moldova, nu numai ajutorul macrofinanciar de 100 de milioane de euro. 

 

 

Lasă un comentariu