Evenimentul zilei

Ma11192019

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Actualitate Social Drumul Chişinău - Giurgiuleşti intră din nou în reparație, după o pauză de aproape de trei ani

Drumul Chişinău - Giurgiuleşti intră din nou în reparație, după o pauză de aproape de trei ani

01 Iunie 2019 - 

Ministrul Economiei şi Infrastructurii, Chiril Gaburici, a mers pe şantier, iar reprezentanţii firmei care repară cei peste 85 de kilometri i-au dat asigurări că, peste cel mult trei ani, lucrările vor fi duse la bun sfârşit.

"Punem bordura. Refacem, pentru că nu a fost făcut bine."
"Intersecţia se reorganizează. De la pod se face corbura.
- O să treceţi peste lac?
- Da, aici va fi construită o măsură de protecţie pentru apă, un terasament înalt, reţeaua de zece kilovolţi va fi relocată."
Localnicii spun că sunt încrezători că lucrările de reparaţie vor fi duse la bun sfârşit.
"O să vedem cum va lucra această companie. Ceilalţi au făcut foarte rău, uitaţi-vă, au trecut doi-trei ani şi deja se strică."
"Cred că muncitorii din România nu au lucrat cum trebuie, de asta trebuie făcut totul din nou."
Şi şoferii sunt bucuroşi că au fost reluate lucrările.
"E foarte rău drumul, este imposibil să mergi. Cheltuim o mulţime de bani pentru reparaţia maşinilor."
"Drumul este în stare dezastruoasă. Sperăm că, în sfârşit, o să finalizeze lucrările şi totul va fi bine."
Proiectul a început în 2012 şi urma să fie finalizat în 2016. Compania românească a reabilitat 55 de kilometri de drum şi a abandonat şantierul.
"Pe porţiunea de la Ciumai la Vulcăneşti şi de la Vulcăneşti spre Slobozia Mare lucrările s-au oprit la nivelul frezării şi clar că după frezarea asfaltului, capacitatea portantă s-a diminuat drastic şi sub trafic greu, care merge spre portul Giurgiuleşti, vedem ce s-a întâmplat cu acest drum", a spus ANATOL USATÎI, secretar de stat la Ministerul Economiei şi Infrastructurii.
Pentru nerespectarea angajamentelor asumate, compania a fost obligată să achite penalizări în valoare de 3 milioane de euro, ceea ce constituie zece la sută din suma contractului. De asemenea, va returna şi suma de garanţie, care la fel este de aproape trei milioane de euro. În prezent, în lucrări sunt implicaţi în jur de 200 muncitori, atât din Ucraina, cât şi din ţara noastră.
"Avem mult de muncă. Deja ne-am mobilizat, toată tehnica, uzina de asfalt, totul este nou, produs de companii europene", a spus NIKOLAY TIMOFEIEV, manager la compania de construcţie.
Ministrul Chiril Gaburici speră că noua companie va face lucrările calitativ şi va finaliza totul în timp util.
"Toată populaţia din zonă nu are un drum ca să ajungă spre centrul ţării, dar este important şi pentru că traseul conectează toată Republica Moldova cu portul internaţional Giurgiuleşti", a spus CHIRIL GABURICI, ministrul Economiei şi Infrastructurii.
Bugetul proiectului este de aproape 30 de milioane de euro, bani oferiţi drept împrumut de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.





Lasă un comentariu