Evenimentul zilei

Lun08192019

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Actualitate Social Creștinii ortodocși îi prăznuiesc astăzi pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel

Creștinii ortodocși îi prăznuiesc astăzi pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel

12 Iulie 2019 - 

Creștinii ortodocși care se conduc de calendarul iulian îi prăznuiesc astăzi, 12 iulie, pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel, care sunt numiți și stâlpii Bisericii Ortodoxe. Tot în această zi se termină postul în cinstea apostolilor, numit în popor Postul Sâmpetrului.

În ziua când sunt prăznuiți cei doi sfinți este oficiată Sfânta Liturghie, după care enoriașii și soborul de preoți înconjoară sfântul lăcaș ca și în Ziua Învierii. Sfinții Apostoli Petru și Pavel se bucură de o cinstire deosebită din partea Bisericii, fiind numiți „căpetenii ale apostolilor” și „ale lumii învățători”, pentru că au contribuit la răspândirea cuvântului evanghelic în multe părți ale lumii.

Iisus Hristos i-a dat celui care se numea Chifa numele de Petru, adică piatră, și l-a numit pe el stâlp pe care se va zidi Biserica. Apostolul Petru l-a urmat pe Iisus Hristos și a lăsat mrejele de pescar și familia. La început, Sfântul Apostol Pavel se numea Saul și era un mare cărturar al tipului. Acesta era un fariseu fanatic care prigonea primii creștini, dar s-a convertit la creștinism după o minune care i s-a întâmplat. În drum spre orașul Damasc, a fost orbit de o lumină puternică și a auzit un glas care îi spunea: „Saule, Saule, de ce Mă prigonești?” După aceasta a rămas orb și a mers la Catedrala din Damasc, unde a cerut să fie botezat și a început să propovăduiască noua religie a creștinilor.

Sfinții Petru și Pavel au fost omorâți prin ordinul împăratului roman Nero. Sfântului Pavel i s-a tăiat capul cu sabia, în timp ce Sfântul Petru a fost răstignit pe cruce.

Lasă un comentariu