Evenimentul zilei

Ma09172019

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Actualitate Social Premii pentru cele mai bune lucrări la concursul de eseuri „România mea”, ediția 2019

Premii pentru cele mai bune lucrări la concursul de eseuri „România mea”, ediția 2019 Recomandat

02 Septembrie 2019 - 

Peste 60 de lucrări care au ca autori copii și tineri din Republica Moldova au fost premiate de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni din România, organizatorul celei de a doua ediții a acestui concurs de eseuri. 

În competiție au participat tinerii prezenți în România la Programul de tabere „ARC – 2019”. Din totalul de 292 de lucrări înscrise în concurs, 97 au avut ca autori copii și tineri din Republica Moldova, 63 dintre ele fiind premiate, relatează IPN.

Ceremonia de premiere a participanților la concursul de eseuri „România mea”, ediția 2019 a fost organizată de către Ambasada României în Republica Moldova, cu ocazia sărbătoririi Zilei Limbii Române.

Într-un comunicat de presă al Ambasadei se menționează că, în discursul său, ambasadorul României la Chișinău, Daniel Ioniță, a evidențiat importanța organizării ceremoniei de premiere a laureaților concursului de eseuri „România mea”, cu prilejul sărbătoririi în comun, pe cele două maluri ale Prutului, a Zilei Limbii Române. 

Totodată, ambasadorul a apreciat că educația reprezintă cea mai importantă valoare pe care se poate construi un viitor sigur, prosper și eminamente european, România contribuind an de an, prin bursele de studii și numărul generos de locuri acordate elevilor și studenților din Republica Moldova în taberele ARC la acest deziderat.

În cadrul ceremoniei, câștigătorilor concursului li s-au oferit diplome, premii în obiecte și câte un loc în Taberele ARC pentru anul viitor.

Lasă un comentariu