Evenimentul zilei

Ma01212020

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Actualitate Social Curiozitati VIDEO// Cea mai mare colecţie privată de whisky din lume, cu peste 3.900 de sticle, scoasă la licitaţie

VIDEO// Cea mai mare colecţie privată de whisky din lume, cu peste 3.900 de sticle, scoasă la licitaţie

09 Decembrie 2019 - 

Cea mai mare colecţie privată de whisky din lume a fost dezvăluită înaintea unei licitaţii, relatează luni Press Association, citat de Agerpres.

Media

 

Colecţia, a cărei valoare se estimează că ar putea ajunge la 8 milioane de lire sterline, cuprinde peste 3.900 de sticle de whisky.

Printre băuturile din această colecţie se află o sticlă de „Macallan” din 1926, care a devenit recent cea mai scumpă din lume după ce s-a vândut cu preţul de 1,5 milioane de lire.

Richard Gooding, fost magnat PepsiCo, decedat în 2014, a acumulat această colecţie de-a lungul mai multor decenii, călătorind regulat din Statele Unite în Scoţia pentru a achiziţiona sticle deosebite la licitaţii şi din distilerii.

Cele aproape 4.000 de sticle au fost păstrate de Gooding în propriul său „pub” - o încăpere din casa sa din Colorado, concepută special pentru a pune în valoare colecţia.

După ce a fost contactată de familia lui Gooding, casa de licitaţii Whisky Auctioneer din Perthshire va scoate la vânzare colecţia în cadrul a două evenimente organizate online anul viitor.

Văduva lui Gooding, Nancy, a declarat că această colecţie este rodul „uneia dintre cele mai mari pasiuni ale lui Richard - un efort care s-a întins pe parcursul a două decenii”.

„De-a lungul anilor, misiunea sa a fost de a colecta o sticlă ce reprezenta fiecare distilerie, însă preferata sa a fost întotdeauna „Bowmore”, whisky-ul său favorit fiind „Black Bowmore”, a spus ea.

Iain McClune, fondatorul Whisky Auctioneer, a declarat că această colecţie este „fără precedent”. „Nu a existat niciodată o licitaţie privată a unei colecţii ca aceasta - peste 3.900 de sticle de la un colecţionar particular. Este cea mai mare colecţie ca valoare, dar şi ca volum şi este foarte emoţionant să luăm parte la aceasta”, a precizat el.

Colecţia va fi scoasă la vânzare în cadrul a două licitaţii, în perioada 7 şi 17 februarie, respectiv 10-20 aprilie 2020 pe site-ul Whisky Auctioneer.

Lasă un comentariu