Evenimentul zilei

Lun02192018

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Actualitate Social Afişez elemetele după tag: consul

Agricultorii, dar și micii fermieri de pe malul stâng al Nistrului pot beneficia de consultanță profesionistă în cadrul Centrului de consultanță în agricultură ecologică. Centrul a fost creat la inițiativa a patru asociații specializate din dreapta și stânga Nistrului, în cadrul Programului „Susținerea măsurilor de promovare a încrederii”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de PNUD, transmite IPN.

Publicat în Social

Ministerul Afacerilor Externe si Integrării Europene s-a autosesizat pe marginea accidentului produs în Ungaria,  în care un autocat cu cetățeni moldoveni care se întorcea din Nice, Franța, la Chişinău a derapat.

Publicat în Actualitate

Consulului Onorific al Republicii Moldova în Plovdiv va dona 5000 de euro pentru lupta cu calamitățile naturale care au lovit Moldova în ultimele trei zile. Despre aceasta a anunțat ambasadorul Moldovei în Bulgaria, Ştefan Gorda.

Publicat în Social

Cauza penală de învinuire a fostului consul general al Republicii Moldova în Bologna a fost trimisă în judecată. Acesta este învinuit de trafic de influenţă și, dacă va fi găsit vinovat, riscă amendă în mărime de până la 3000 de unităţi convenţionale sau închisoare până la 5 ani, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al Procuraturii Anticorupţie.

Publicat în Justitie

Procuratura Anticorupţie a finalizat urmărirea penală şi a trimis în judecată cauza penală de învinuire a fostului Consul General al Republicii Moldova în Bologna, actualmente şef al Direcţiei relaţii cu publicul din cadrul Direcţiei generale afaceri consulare a Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene.

Publicat în Justitie

Pagina 1 din 3