Evenimentul zilei

Dum01212018

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Actualitate Social Afişez elemetele după tag: dosar penal

Poliția a pornit un proces penal pe faptul încălcării din neglijență a regulilor și metodelor de acordare a asistenței medicale, în cazul tinerei de 19 ani care a fost lăsată să-și nască copilul mort în toaleta Institutului Mamei și Copilului.

Publicat în Social

Un muncitor în vârstă de 33 de ani a murit după ce a căzut de la etajul 9 al unui bloc din Ialoveni la care acesta efectua lucrări de construcție. Poliția presupune că victima nu avea echipament de protecție.

Publicat în Viata

Protestul organizat duminică, 17 septembrie, de către Consiliul Marii Adunări Naționale s-a soldat cu un dosar penal. Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului General al Poliției, în timpul menţinerii ordinei şi siguranţei publice de către poliţişti, un microbuz de model Mercedes Sprinter a intrat în mulţime şi s-a deplasat în direcţia cordonului viu de poliţişti, punând în pericol viaţa şi sănătatea celor prezenţi la protest.

Publicat în Actualitate

În Europa a pornit un adevărat scandal monden: un turc de 57 de ani a reușit să se dea, ani la rând, drept prințul Stephan Tchernetich, membru al familiei regale din Muntenegru, Macedonia, Serbia, Albania și Voievodina. În tot acest răstimp, escrocul a avut tupeul să se întâlnească cu mai mulți demnitari și celebrități din Europa. 

Publicat în Panorama

În cătunul Kushchevskaya din regiunea Kuban, FR, o elevă de 15 ani a născut un copil de la un pensionar de 64 de ani. În baza Art. 134 a CP a FR, împotriva tatălui a fost pornit un dosar penal.

Publicat în Panorama

Pagina 1 din 7