Evenimentul zilei

Ma06182019

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Actualitate Social Afişez elemetele după tag: electronica

Achiziția autobuzelor noi și modernizarea parcului de troleibuze sunt măsuri foarte bune, dar nu suficiente.

Publicat în Social

Biroul de control din Ministerul american al justiţiei dă publicităţii mult-aşteptatul raport privind felul în care a gestionat poliţia federală FBI ancheta privind corespondenţa electronică a fostei candidate la preşedinţia SUA Hillary Clinton, despre care ea susţine că a contribuit la înfrângerea sa în alegeri în favoarea republicanului Donald Trump, relatează Reuters.

Publicat în Presa internationala

Un american din Florida a murit, după ce țigara sa electronică i-a explodat în față. Mai multe fragmente din dispozitiv i-au perforat craniul.

Publicat în Media

Trecerea la sistemul de taxare electronică în transportul public din capitală ar permite o bună monitorizare a pasagerilor, transportatorilor, dar și surselor financiare acumulate. Despre modelul proiectului de taxare electronică și implementarea etapizată a acestuia în Odesa, a vorbit fostul ministru al Infrastructurii din Ucraina, Alexandr Maliv, în cadrul celei de-a doua etape de dezbateri publice asupra proiectului de taxare electronică, transmite IPN.

Publicat în Social

Zilnic, în bugetul întreprinderilor municipale de transport public din Chișinău nu ajung zeci de mii de lei din banii pe care pasagerii îi plătesc pentru călătorie. Implementarea sistemului de taxare electronică ar permite să fie acoperit acest gol. Mai mult, s-ar economisi în jur de 40 de milioane de lei anual, bani care se alocă astăzi pentru salariile taxatorilor.

Publicat în Social

Pagina 1 din 3