Evenimentul zilei

Vi02212020

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Actualitate Social Afişez elemetele după tag: imbatranire

Numărul cadrelor didactice a scăzut considerabil, astfel încât astăzi unui profesor îi revin 12 elevi, cu unul mai mult decât anul precedent, iar tinerii constituie aproape 10 la sută din totalul cadrelor didactice, arată datele publicate recent de Biroul Naţional de Statistică.

Publicat în Social

Prin analiza unor proteine specifice din plasma sanguină s-ar putea afla informaţii importante referitoare la starea de sănătate a unei persoane şi la ritmul de îmbătrânire al acesteia, conform unui studiu realizat în Statele Unite şi citat vineri de UPI.

Publicat în Panorama

Oamenii de ştiinţă se aşteptau doar ca procesul de îmbătrânire să fie încetinit, însă, spre surpriza lor, subiecţii testelor au întinerit, efectiv, cu 2,5 ani.

Publicat în Panorama

Petele pe piele sunt deranjante, mai cu seamă din punct de vedere estetic. E vară, e soare, e vreme de lăsat pielea la vedere. Dar ce ne facem când petele pe piele inestetice ne obligă să ne acoperim cât mai mult, în ciuda caniculei de afară? În primul rând, mergem să cerem sfatul specialistului. Căci sunt multiple cauzele pentru care ni se pătează pielea.

Publicat în Ingrijire

Chiar daca la 20-30 de ani unele femei sunt si frumoase, si destepte, si bune, nimic nu garanteaza ca raman la fel si atunci cand imbatranesc. La varsta a treia, multe se transforma in adevarate cotoroante.

Publicat în Horoscop

Pagina 1 din 8