Evenimentul zilei

Mie01222020

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Actualitate Social Afişez elemetele după tag: interceptari

Datele arată indici îngrijorători despre numărul abuziv de interceptări în R. Moldova, așa încât la 100 de mii de cetățeni, revin 452 de demersuri de a fi ascultați.

Publicat în Social

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că n-a mai discutat cu predecesorul său, Barack Obama, din ziua inaugurării, adică ianuarie curent.

Publicat în Panorama

Rapoartele trimise de Departamentul american de Justiţie către cele două camere ale Congresului nu confirmă acuzaţiile preşedintelui Trump, care îl acuzase pe fostul preşedinte Obama că a ordonat supravegherea sa în timpul campaniei electorale, anunţă CNN, citat de hotnews.ro.

Publicat în Externe

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a dezvăluit joi că atunci când ia parte la negocieri pe dosare „sensibile” nu are asupra lui telefonul mobil, pentru a evita să fie interceptat de către CIA, transmite AFP, conform agerpres.

Publicat în Presa internationala

Numărul inițiativelor procurorilor de a asculta telefoane s-a dublat în 2015 față de anul precedent, iar 97% dintre cereri au fost aprobate pozitiv de către judecători, arată un studiu al Centrului de Resurse Juridice din Moldova, un ONG dedicat problemelor juridice cu care se confruntă R. Moldova.

Publicat în Actualitate

Pagina 1 din 3