Evenimentul zilei

Ma11122019

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Actualitate Social Afişez elemetele după tag: londra

Cântăreaţa rap M.I.A. a susţinut marţi seară un concert în faţa Ministerului de Interne din Londra prin care şi-a exprimat susţinerea faţă de fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, arestat din 11 aprilie în Marea Britanie şi ameninţat cu extrădarea în Statele Unite, care îl acuză de spionaj, informează AFP.

Publicat în Panorama

„Ambasada României la Paris are în atenţie evenimentele legate de accidentul rutier produs la data de 3 noiembrie între localităţile Amiens şi Saint-Quentin, Republica Franceză. Reprezentanţii misiunii diplomatice au întreprins, în regim de urgenţă, demersuri pe lângă autorităţile locale în vederea obţinerii unor informaţii cu privire la cetăţenia şi identitatea persoanelor afectate”, a transmis MAE. 

Publicat în România

Treizeci şi trei de persoane au fost rănite - dintre care patru grav - duminică pe o autostradă din nordul Franţei într-un accident în care a fost implicat un autocar care asigura legătura Paris-Londra, au anunţat autorităţile regionale franceze, informează AFP.

Publicat în Externe

Zeci de mii de manifestanţi au ieşit în stradă la Londra pentru a cere un nou referendum cu privire la Brexit, conform lor singura soluţie pentru criza actuală, relatează News.ro.

Publicat în Externe

Actriţa americană Angelina Jolie va avea o apariţie publică miercuri seară la Londra, unde va fi prezentă pe covorul roşu la o proiecţie a filmului "Maleficent: Mistress of Evil", informează PA.

Publicat în Panorama

Pagina 1 din 38