Evenimentul zilei

Ma08212018

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Actualitate Social Afişez elemetele după tag: stanga nistrului

Peste două sute de companii din regiunea transnistreană înregistrează datorii salariale. Presa din regiune scrie, citând date prezentate în cadrul unei ședințe, că întârzieri la plata salariilor înregistrează 18 întreprinderi mijlocii şi 200 de întreprinderi mici, transmite IPN.

Publicat în Social

Pentru o parte dintre beneficiarii de compensații din stânga Nistrului, norma de gaze pentru care nu plătesc va fi mărită. Este vorba despre pensionarii solitari, care nu sunt încadrați în câmpul muncii, transmite IPN.

Publicat în Social

Ultimele evoluții privind reglementarea conflictului transnistrean și subiectele actuale de pe agenda procesului de negocieri au fost discutate, în seara zilei de miercuri, în ședința Comisiei guvernamentale pentru reintegrarea ţării, prezidată de premierul Pavel Filip.

Publicat în Politica

În incinta Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) a avut loc, vineri, o ceremonie de donație a două autospeciale și a echipamentului de intervenție pentru pompierii din stânga Nistrului, oferite de „Operațiunea Florian” din Marea Britanie în parteneriat cu Alianța Estică pentru Transport Sigur și Durabil  (EASST).

Publicat în Actualitate

Ediția din acest an a Festivalului Internațional de Muzică „Mărțișor”, cu genericul „Mărțișorul e iubire”, va cuprinde 54 de spectacole, în perioada 1-10 martie, jumătate dintre care vor fi organizate în afara Chișinăului, inclusiv patru – în stânga Nistrului, la Tiraspol. Spectacolul inaugural va avea loc tradițional la Palatului Național  „Nicolae Sulac” din capitală, în data de 1 martie.

Publicat în Cultura

Pagina 1 din 5