Evenimentul zilei

Ma11212017

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:

Horoscop săptămânal

12 Noiembrie 2017 - 

Taurii vor avea unele nemulţumiri în plan sentimental, dar nu este cazul să le discute până nu vor fi calmi. Popularitatea Leilor în rândul persoanelor de sex opus este în creştere, dar aceștia trebuie să fie atenți: acasă este posibil să apară unele discuţii pe tonuri înalte. Pentru Vărsători, starea generală va fi excelentă, aşa că nu veţi avea probleme în a duce orice activitate la bun sfârşit. Vezi ce le-au pregătit astrele reprezentanților celorlalte zodii.

Berbec

La serviciu se vor ivi tot felul de situaţii care vă vor obliga la un efort deosebit. În cazul în care doriţi să plecaţi la drum, mare atenţie, căci aţi putea avea încurcături legate de acte. În anturajul apropiat vor fi dezbateri aprinse privind proiectele de interes comun. Totuşi, popularitatea de care vă bucuraţi vă permite să aveţi un cuvânt greu de spus. 

Taur

Unele din lucrările de la serviciu vor deveni urgente şi n-ar fi exclus să fie nevoie să rămâneţi puţin peste program. În plan sentimental veţi avea unele nemulţumiri, dar nu este cazul să le discutaţi până nu veţi fi calm. Proiectele pe care vi le-aţi făcut pentru timpul liber vă vor fi date peste cap de evenimente neaşteptate, dar vă veţi replia cu rapiditate.

Gemeni

Relaţiile cu prietenii au de suferit din cauza principiilor pe care le susţineţi cu încăpăţânare. Prietenii vă ajută să treceţi mai uşor peste o deziluzie sentimentală. Ar fi bine să acordaţi mai multă atenţie activităţilor casnice, chiar dacă vă preocupă problemele profesionale. La locul de muncă sau în afaceri, intuiţia vă poate fi de mare ajutor, dar este indicat să ţineţi cont şi de opiniile colegilor sau ale partenerilor.

Rac

Va trebui să munciţi din greu, dar cum rezultatele vă vor satisface, efortul nu vă va obosi. Din punct de vedere financiar, puteţi spera la o reuşită. Sunt posibile probleme de sănătate pe fond nervos, aşa că ar fi bine dacă v-aţi trece în program ceva mai mult timp pentru odihnă şi relaxare. Interesul pentru chestiunile profesionale va fi destul de mare în această perioadă.

Leu

În plan sentimental, lucrurile evoluează cum nu se poate mai bine. Popularitatea în rândul persoanelor de sex opus este în creştere. Acasă este posibil să apară unele discuţii pe tonuri înalte, care vor tensiona atmosfera din familie; dar cum traversaţi o perioadă bună, lucrurile se vor rezolva fără probleme. 

Fecioară

În cazul în care doriți să vă implicați în activități noi, va fi nevoie de un efort susținut pentru a le face față. De energie fizică nu duceți lipsă, dar nu prea reuşiţi să o folosiţi în mod eficient. Veţi fi cam impulsiv, cam agitat, ceea ce v-ar putea pune în situaţia de a avea neînţelegeri cu superiorii ierarhici. 

Balanţă

Calmul şi prudenţa se cer a fi puse pe primul plan, altfel puteţi fi angrenat în tot felul de conflicte. Activităţile intelectuale vă favorizează în mod special, dându-vă ocazia să vă puneţi în evidenţă calităţile. N-ar fi exclus să fiţi obligat să plecaţi la un drum, situaţie ce nu vă va bucura, dar nici nu este cazul să provocaţi o discuţie pe această temă. Starea psihică nu este dintre cele mai fericite.

Scorpion

În ceea ce priveşte starea generală, se poate spune că veţi beneficia de un bun echilibru energetic, acesta permiţându-vă să rezolvaţi chestiuni dintre cele mai diverse. Aţi putea profita de conjunctura acestor zile pentru a vă consolida relaţia cu partenerul de viaţă. De asemenea, este foarte posibil ca acesta să aibă unele realizări de care vă veţi bucura împreună.

Săgetător

Va trebui să rămâneţi peste program la serviciu sau oricum, problemele cu care vă confruntaţi la slujbă vă vor ocupa gândurile şi în timpul liber. O finalizare se va realiza pe neaşteptate. În această perioadă sunteţi dornic să vă implicaţi în activităţi noi, iar ocaziile nu vor lipsi. Din punct de vedere sentimental, conjunctura astrală vă favorizează.

Capricorn

Relaţia cu partenerul de viaţă are toate şansele să se îmbunătăţească. De asemenea, este posibil ca acesta să aibă o realizare de care vă veţi bucura împreună. Această perioadă se va dovedi a fi destul de bună pentru a vă pune de acord cu rudele apropiate asupra unor chestiuni de interes comun. Persoanele mai tinere din familie v-ar putea face o surpriză, aşa că fiţi pe fază!

Vărsător

Starea generală va fi excelentă, aşa că nu veţi avea probleme în a duce orice activitate la bun sfârşit. În cazul în care aveţi de susţinut o activitate intelectuală, nu trebuie să aveţi nici un fel de emoţii, căci inteligenţa şi inspiraţia se vor îmbina în mod fericit. Totuşi, rezultatele eforturilor depuse nu se vor vedea decât cu ceva întârziere. 

Peşti

Activităţile sociale vor fi un bun prilej de a vă face remarcat. Nu trebuie, însă, să vă lăsaţi influenţaţi de orice zâmbet amabil. Relaţia cu superiorii ierarhici se va îmbunătăţi într-o bună măsură. Clipele petrecute în compania partenerului de suflet vă vor ajuta să vă relaxaţi şi să depăşiţi cu mai multă uşurinţă agitaţia cotidiană, ce pare a nu se mai termina.

 

Lasă un comentariu