O comisie guvernamentală italiană a decis că de acum înainte gondolele şi taxiurile acvatice nu vor mai trebui să concureze cu vasele de croazieră uriaşe pentru spaţiu, în faţa Pieţei San Marco din Veneţia, relatează descopera.ro.
Faptul că vasele de croazieră nu vor mai putea intra în oraș, nu înseamnă că pasagerii acestor nave nu vor mai putea vedea orașul, doar că vor trebui să ajungă aici în alt fel decât până acum.
Locuitorii Veneţiei şi ecologiştii erau de mult timp nemulţumiţi de apariţia imenselor palate ale plăcerii în apropierea fragilului oraş, ale cărui biserici gotice şi bizantine păreau minuscule pe lângă ele.
Aproape 99% din cei 18.000 de veneţieni au votat pentru introducerea acestor restricţii în cadrul unui referendum neoficial, în luna iunie.
Primarul Veneţiei, Luigi Brugnaro, a salutat planul spunând că răspunde cererilor localnicilor, ale lucrativei industrii a turismului şi grupurilor conservaţioniste, care au sunat alarma privitor la daunele provocate de aceşti giganţi lagunei şi canalelor de mică adâncime.
Dar vestea nu i-a calmat pe cei care cer de mult timp interzicerea trecerii navelor de croazieră prin lagună. Pentru aceasta este însă nevoie să se construiască o nouă rută care va fi deschisă peste patru ani, spune ministrul transporturilor Graziano Delirio.