Evenimentul zilei

Mie09192018

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:

Actorul Chris Pratt, de la chelnerul fără locuinţă, la starul din "Jurassic World"

11 Iulie 2018 - 

Actorul Chris Pratt, 39 de ani, a încasat un onorariu de 10 milioane de dolari pentru ultimul său rol, cel din blockbuster-ul "Jurassic World: Fallen Kingdom", al studiourilor Universal Pictures, însă viaţa lui nu a fost întotdeauna aşa. Chris Pratt reprezintă încă un exemplu de "vis american" devenit realitate.

El a plecat de jos, muncind cu ziua şi dormind într-o dubiţă pe plajă până a reuşit să-şi facă loc în Olimpul actorilor de film, la Hollywood, conform CNBC.com.
Salariul de 10 milioane de dolari încasat pentru ultimul film al seriei cu dinozauri reprezintă "o mică creştere" faţă de cel încasat de Pratt ca protagonist al filmului "Jurassic World" (2015). Prin rolul din această serie Pratt s-a impus ca un actor profitabil pentru studiourile de film. Conform Forbes, filmul din 2015 a realizat încasări totale de 1,7 miliarde de dolari.
Rolul din seria "Jurassic World" reprezintă apogeul (cel puţin de până acum) al carierei sale de actor, o carieră cu o ascensiune fulminantă în ultimii ani. Actorul a pornit de la un rol secundar în sitcomul NBC "Parks and Recreation" pentru a ajunge, în doar câţiva ani, la roluri principale în filme cu buget mare, precum "The Lego Movie" al studiourilor Warner Bros. sau "Guardians of the Galaxy" al studiourilor Disney în 2014.
Cariera sa a continuat cu roluri principale în filmul SF "Passengers" (2016) şi în "Guardians of the Galaxy Vol. 2", filme al căror succes de casă l-au propulsat în premieră pe lista Forbes a celor mai bine plătiţi actori, în 2015. De atunci nu a mai părăsit această listă, acumulând, conform Forbes, până în 2017 o avere de 17 milioane de dolari.

Lasă un comentariu