Evenimentul zilei

Sam11172018

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:

Smashing Pumpkins trupa de rock alternativ lansează un nou album înregistrat în componenţa sa iniţială

14 Septembrie 2018 - 

Trupa Smashing Pumpkins a anunţat vineri înregistrarea în componenţa sa iniţială a unui album, după aproape 20 de ani de la separarea lor răsunătoare, relatează AFP.

Albumul care va apărea pe piaţă la 16 noiembrie se numeşte 'Shiny and Oh So Bright, Vol. 1 / LP: No Past. No Future. No Sun.' Trupa, una dintre cele mai populare de rock alternativ din anii 90, a scos un nou single de pe acest album, intitulat 'Silvery Sometimes (Ghosts)', o piesă care reaminteşte de sonorităţile pop adoptate de Pumpkins la sfârşitul anilor 90.
Billy Corgan, liderul istoric al trupei, i-a reunit pe chitaristul James Iha şi bateristul Jimmy Chamberlin pentru prima dată din anul 2000, pentru un turneu de concerte în care vor cânta marile lor succese.
După separarea lor în 2000, Billy Corgan a continuat să înregistreze albume sub numele de Smashing Pumpkins, dar cu alţi muzicieni. Totuşi basistul original al trupei D'arcy Wretzky, care a avut o relaţie deosebit de tensionată cu Corgan şi probleme cu drogurile, a fost absent de la această reunire.
D'Arcy Wretzky l-a acuzat pe Corgan de încercarea de a reuni grupul din motive financiare după eşecul proiectului său de a lansa o ligă profesionistă de catch.
Trupa reunită a lansat anterior un alt single, 'Solara', care este inclus în noul album.
Grupul din Chicago a înregistrat noul album cu producătorul Rick Rubin, care a devenit cunoscut pentru colaborarea sa cu Beastie Boys, înainte de a lucra cu artişti reputaţi de muzică hip-hop, metal sau pop.

Lasă un comentariu