Evenimentul zilei

Sam11172018

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:

Actorul american Aaron Paul se alătură distribuţiei serialului 'Westworld' în ce de-al treilea sezon

14 Septembrie 2018 - 

Actorul american Aaron Paul, cunoscut din 'Breaking Bad', se va alătura distribuţiei serialului 'Westworld' din al treilea sezon, potrivit blogului de specialitate Deadline citat de EFE.

Nu s-au aflat încă detalii ale personajului pe care îl va interpreta Aaron Paul, însă Deadline asigură că actorul va fi unul dintre protagoniştii viitorului sezon.
Aaron Paul, care va putea fi urmărit în curând în drama 'Are You Sleeping?' pentru Apple, a câştigat trei premii Emmy pentru rolul său din serialul 'Breaking Bad'.
Cel de-al doilea sezon al serialului 'Westworld', lansat în aprilie, s-a încheiat în iunie cu o audienţă de peste 2 milioane de telespectatori pe televizunea cu plată HBO.
Formatul de science-fiction prezintă aventurile lui Dolores Abernathy (Evan Rachel Wood), o androidă cu mare experienţă din parcul de atracţii cu aspect de Vestul Sălbatic, unde roboţii pot fi anihilaţi după bunul plac al clienţilor.
Serialul în care joacă, printre alţii, actorii Thandie Newton, Jeffrey Wright, James Marsden, Ed Harris sau Rodrigo Santoro a devenit un punct forte al HBO după ce emblematicul 'Game of Thrones' va lua sfârşit cu cel de-al 7-lea sezon.
'Westworld' este o creaţie a lui Jonathan Nolan şi Lisa Joy, un cuplu în viaţa reală, şi se bazează pe o carte a lui Michael Crichton, publicată în 1973.
Cu 21 de nominalizări, 'Westworld', este unul din marii favoriţi la premiile Emmy, care vor fi decernate luni la Los Angeles (California).

Lasă un comentariu