Evenimentul zilei

Dum06072020

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:

Ghidul Michelin: cum a ajuns un producător de anvelope să publice cel mai cunoscut ghid de restaurante din lume

13 Decembrie 2018 - 

Visul oricărui bucătar nu este neapărat să gătească cea mai bună mâncare, ci ca aceasta să fie apreciată de cât mai mulți oameni. Iar aprecierea nu vine oricum, ci printr-o distincție cu adevărat specială: o stea, două... sau chiar trei. Vorbim, bineînțeles, de faimoasele stele Michelin, prin care se disting cele mai bune restaurante din lume. Câți știu însă povestea ghidului Michelin, acest Oscar al restaurantelor, și cum a ajuns el să fie realizat de un producător de anvelope?

Povestea începe în anul 1900, în Franța, când antreprenorii André și Édouard Michelin, producători de anvelope (astăzi marca cea mai cunoscută din lume), au venit cu o idee de marketing care să le crească vânzările. Cei doi s-au gândit să publice un ghid pentru șoferi care să conțină hărți, informații practice privind mecanica mașinilor și instrucțiuni pentru repararea sau schimbarea anvelopelor, precum și o listă de hoteluri și restaurante la care pot poposi. Ideea ghidului era de a-i încuraja pe oameni să-și cumpere mașini (la momentul respectiv, în Franța existau sub 3000 de automobile) și, implicit, să crească cererea de anvelope.

Prima ediție a ghidului Michelin a fost tipărită în 35.000 de exemplare și a fost distribuită gratuit: șoferii puteau lua ghidul de la hoteluri, restaurante sau ateliere mecanice oriunde în Franța. În următorii ani, frații Michelin au realizat astfel de ghiduri și pentru alte zone ale spațiului francofon precum Belgia (1904), Algeria și Tunisia (1907), dar și zona Alpi-Rin, cuprinzând Italia de Nord, Elveția, Bavaria și Olanda (1908), Germania, Spania și Portugalia (1910), Marea Britanie (1911), nordul Africii, Italia de sud și Corsica (1911). În 1909 a fost publicată și prima versiune în engleză a ghidului Michelin pentru Franța.
Izbucnirea Primului Război Mondial a dus la sistarea publicării ghidului, iar în anii 1918-1920 au fost republicate ediții mai vechi ale acestuia. Abia după aceea, frații Michelin au luat decizia de a nu mai distribui gratuit ghidul, plecând de la ideea că oamenii nu vor respecta sau nu vor avea încredere în ceva ce este gratuit. Au apărut atunci și alte schimbări în formatul ghidului: restaurantele erau de-acum înainte listate după anumite categorii și s-a renunțat la anunțurile publicitare.

Când au realizat că cea mai populară secțiune a ghidului era cea de restaurante, frații Michelin au angajat o echipă de inspectori care să viziteze localuri și să scrie recenzii. Ca și astăzi, acești inspectori își păstrau caracterul anonim.

Stelele Michelin apar în 1926, odată cu ideea de a realiza un clasament al restaurantelor de calitate. La început, se acorda o singură stea Michelin acelor localuri cu adevărat remarcabile, iar ierarhia de 1-2-3 stele este introdusă în 1931. Criteriile sunt și ele publicate în 1936, după cum urmează:

· o stea, pentru un restaurant foarte bun la categoria sa („Une très bonne table dans sa catégorie”);

· două stele, pentru o bucătorie excelentă, ce merită un ocol („Table excellente, mérite un détour”);

· trei stele, pentru o bucătorie excepțională, ce merită să faci o călătorie până acolo („Une des meilleures tables, vaut le voyage”).

Potrivit ghidului Michelin, stelele se acordă după un singur criteriu: mâncarea din farfurie și nimic altceva. Însă această mâncare este analizată cu minuțiozitate și toate elementele sunt luate în considerare: calitatea ingredientelor, măiestria bucătarului, creativitatea, raportul calitate-preț și respectarea standardelor culinare.

Lasă un comentariu