Evenimentul zilei

Lun05272019

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:

15 mai - Ziua internațională a familiilor

15 Mai 2019 - 

Ziua internaţională a familiilor este marcată, anual, la 15 mai. Aceasta a fost instituită pentru a promova conştientizarea problemelor de legate de familie, a proceselor sociale, economice şi demografice care afectează familiile. Activităţile specifice acestei zile sunt reprezentate de conferinţe, seminarii, programe radio şi TV, articole de presă şi programe culturale, conform site-ului Organizaţiei Naţiunilor Unite, www.un.org, citat de Agerpres

În anii '80, ONU a început să îşi îndrepte atenţia către problemele familiilor. În 1983, pe baza recomandărilor Consiliului Economic şi Social, Comisia pentru Dezvoltare Socială, a publicat rezoluţia „Rolul familiei în procesul de dezvoltare” (1983/23), în care îi cerea Secretarului General al ONU să îmbunătăţească procesul de conştientizare al problemelor şi nevoilor familiilor în rândul publicului şi al factorilor de decizie, precum şi metode eficiente pentru a veni în întâmpinarea acestor probleme şi nevoi. 

De asemenea, i-a mai fost cerut Secretarului General să înainteze Adunării Generale ONU la cea de-a 43-a sesiune un raport comprehensiv, bazat pe comentariile şi propunerile statelor membre cu privire la proclamarea unui an al familiei şi a altor mijloace pentru a îmbunătăţi poziţia şi bunăstarea familiilor şi pentru a intensifica eforturile de cooperare internaţională ca parte a iniţiativei globale de avansare a progresului şi a dezvoltării sociale.

În Rezoluţia 44/82 din 9 decembrie 1989, Adunarea Generală ONU a proclamat anul 1994 ca fiind „Anul internaţional al familiei” pentru ca mai apoi, în 1993, Adunarea Generală să decidă, în Rezoluţia A/Res/47/237, ca data de 15 mai a fiecărui an să fie marcată ca Ziua internaţională a familiilor.

La 25 septembrie 2015, cele 193 de state membre ale ONU au adoptat în unanimitate Obiectivele pentru Dezvoltare Durabilă, un set de 17 obiective care au ca scop eliminarea sărăciei, discriminării, abuzurilor şi deceselor care pot fi prevenite, distrugerea mediului înconjurător. Familiile, politicile publice şi programele orientate spre familie sunt vitale pentru îndeplinirea acestor obiective, mai notează site-ul oficial al ONU.

Tema de anul acesta a Zilei internaţionale a familiilor este „Familiile şi acţiunea climatului: Focus pe SDG 13”. Este specificată concentrarea asupra familiilor, politicilor publice legate de familie şi ţintele majore SDG 13, respectiv: Îmbunătăţirea educaţiei, a conştientizării şi a capacităţii umane şi instituţionale de a reduce efectele schimbărilor climatice, a reducerii impactului şi de atenţionare timpurie şi Integrarea măsurilor legate de schimbările climatice în politicile publice, strategiile şi planificarea naţională.

Tema anului 2018 Zilei internaţionale a familiilor a fost „Familiile şi societăţile incluzive”, cea din 2017 s-a intitulat „Familiile, educaţia şi bunăstarea”, în 2016, „Familiile, viaţa sănătoasă şi viitorul sustenabil” iar în 2015, „Bărbaţii la conducere? Egalitatea de gen şi drepturile copiilor în familiile contemporane”, mai notează site-ul citat. 

Lasă un comentariu