Evenimentul zilei

Sam12072019

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:

Indonezia va construi un pod care va uni insulele Batam şi Bintan

11 Iulie 2019 - 

Indonezia intenţionează să construiască un pod cu o lungime de 7 kilometri care va conecta două insule în Strâmtoarea Malacca, în apropiere de Singapore, în cadrul eforturilor de dezvoltare a industriei şi turismului din regiune, au anunţat joi autorităţile guvernamentale citate de Reuters.

Podul va uni insulele Batam şi Bintan, iar costul construcţiei este estimat la 4 trilioane de rupii, echivalentul a peste 284 de milioane de dolari. Acesta va fi cel mai lung pod din această ţară din Asia de Sud-Est, se arată într-un comunicat emis joi de Secretariatul Guvernului.
Prin construcţia podului se doreşte să se profite de extinderea Aeroportului Changi din Singapore cu un nou terminal - Terminalul 5 - care va avea conexiuni în Bintan.
Preşedintele Joko Widodo, pentru care construcţia infrastructurii a reprezentat piatra de temelie din primul său mandat, a promis să continue reducerea blocajelor cele mai mari economii din Asia de Sud-Est în cel de-al doilea mandat, care începe în octombrie.
Administraţia sa a încercat, de asemenea, să pună Batam - singura zonă de comerţ liberă din Indonezia - la dispoziţia investitorilor care doresc relocarea fabricilor din China pe fondul unui război comercial care clocoteşte între Beijing şi Washington.
Construcţia podului urmează să înceapă în 2020 şi este programată să dureze între trei şi patru ani, au indicat autorităţile.

Lasă un comentariu