Evenimentul zilei

Mie06202018

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:

Un agricultor rus şi-a creat propria monedă virtuală pentru că băncile şi statul nu au vrut să-l ajute cu bani

22 Mai 2018 - 

Mihail Şliapnikov adoră viaţa simplă, de la ţară.

Nu ştie prea bine limbi străine şi nici nu este as când vine vorba despre calculatoare. Chiar şi aşa, cu toate că pare greu de crezut, fermierul este unul dintre cei mai de succes creatori de monede virtuale din Rusia.
Mihail Şliapnikov, fermier “Să nu spuneţi nimănui, însă eu nu înţeleg prea bine cum funcţionează acest bitcoin. Nu sunt geniu în matematică, sunt fermier.”
Bărbatul s-a stabilit într-o zonă rurală din Rusia în urmă cu zece ani. Voia să se apuce de agricultură şi a încercat, în zadar, să obţină subvenţii de la stat şi ajutoare de la bănci. Strâmtorat, fermierul şi-a făcut propria monedă virtuală, Kolionul, după numele satului său cu doar cinci locuitori.
Kolionul li s-a părut tentant celor care investesc în monede virtuale. Aşa se face că fermierul a reuşit să strângă câteva milioane de ruble, cu care şi-a modernizat ferma şi şi-a mărit culturile.
Povestea lui de succes a ajuns la urechile autorităţilor ruse, care l-au dat în judecată şi au încercat, în zadar, să-i oprească activităţile. În cele din urmă l-au lăsat în pace, iar acum, kolionul este folosit de mai mulţi femieri din regiune.
Fermierul spune că mulţumirea cea mai mare nu sunt banii, ci faptul că a reuşit să-şi dezvolte ferma fără să se îndatoreze şi fără să primească sprijin de la statul rus.
Mihail Şliapnikov, fermier: “Nu am împrumuturi sau datorii. Poate sunt primul care a îndeplinit marele vis al fermierilor. Toate produsele mele au fost vândute cu plata în avans.”

Lasă un comentariu