Evenimentul zilei

Sam08182018

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:

Arheologii au descoperit cu ajutorul dronelor peste 25 de geoglife în deşertul din sudul statului Peru

30 Mai 2018 - 

Majoritatea acestor geoglife recent descoperite, printre care unele reprezentând o balenă ucigaşă şi o dansatoare, par să aparţină culturii Paracas, care s-a dezvoltat în aceste locuri în urmă cu peste 2.000 de ani - cu sute de ani înainte ca populaţia Nazca să realizeze desene gigantice similare în apropiere, a indicat Johny Isla, un arheolog care conduce campaniile de conservare a patrimoniului desfăşurate de Ministerul Culturii în regiune.

Alte 25 de geoglife, observate anterior de către localnici, au fost cartografiate cu ajutorul dronelor, a indicat Isla.
Dronele “ne-au permis să ne extindem documentaţia şi să descoperim noi grupuri de figuri”, a indicat Isla într-un tur al geoglifelor, descoperite în provincia Palpa.
Geoglifele create de culturile Nazca şi Paracas sunt mărturii ale bogatei istorii pre-columbiene a Peru-ului şi sunt considerate enigme arheologice, deoarece nimeni nu ştie clar motivul pentru care au fost desenate.
″În total vorbim despre o perioadă de 1.200 de ani în care în această regiune au fost desenate geoglife”, a adăugat arheologul.

Lasă un comentariu