Evenimentul zilei

Lun07162018

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:

Nu-ţi ajung banii de la o lună la alta? Iată o metodă care te poate scăpa de această problemă

28 Iunie 2018 - 

„Nu îmi ajung banii de la un salariu la altul”, „Nu am bani de vacanţă”, „Îmi doresc să îmi cumpăr ceva şi iar nu îmi ajung banii”, „Oare o să am bani când o să ies la pensie?”. Acestea sunt cele mai frecvente probleme auzite în familie, la colegi şi prieteni. Un buget personal lunar rezolvă astfel de dificultăţi. 

Cum? În primul rând, alcătuieşte bugetul personal lunar cu sumele care îţi vin în minte, de o parte veniturile şi de alta cheltuielile. Nu este necesar ca sumele cheltuite să fie fixe de la început, ci cât mai bine aproximate, dar important este să le treci pe toate şi apoi să le revizuieşti, recomndă businessmagazine.ro. 

Apoi, ordonează cheltuielile pe modelul 20/50/30 (20% din venituri alocă-le economiilor, 50%, satisfacerii nevoilor de zi cu zi, iar 30%, cheltuielilor pentru satisfacerea dorinţelor):

• Circa 20% este fondul de economii necesar rambursării datoriilor, economiilor, cheltuielilor neprevăzute şi pensiei. Procentul economisirii ar trebui să crească odată cu vârsta: de la 5% la 20 – 25 de ani la 10 – 15% în perioada cea mai activă a vieţii (30 – 50 de ani), pentru ca după această vârstă capacitatea de economisire să depăşească 20%.

• 50% reprezintă cheltuielile pentru satisfacerea nevoilor cum ar fi locuinţa, transportul, cumpărăturile şi utilităţile. În cazul neîncadrării în 50%, trebuie reduse cheltuielile. Dacă e vorba de venituri mai mari, de aici se poate economisi.

• 30% în medie sunt cheltuieli alocate satisfacerii dorinţelor: vacanţe, gadget-uri, vestimentaţie, masa în oraş etc. Acest procent nu trebuie depăşit nici dacă există venituri mai mari pentru a-l menţine. Pentru a avea vacanţa mult visată economiseşte din timp de aici.

În fiecare lună, plăteşte-te pe tine prima dată, adică economiseşte întâi şi cheltuie după aceea din ce a rămas. Economiile pot fi transformate şi în investiţii.

În al doilea rând, optimizează cheltuielile din zona de 50% încercând să reduci procentul, atât din cheltuielile curente, cât şi din cele cum ar fi utilităţi, taxe şi impozite, în măsura posibilităţilor. Asta se poate face alcătuind o listă în ordinea importanţei, de la cea mai importantă la cea mai puţin importantă şi optimizând de jos în sus. Atenţie la cheltuielile legate de hrană, care pot fi reduse prin aprovizionare o dată pe săptămână, de exemplu.

Stabileşte obiective financiare pe termen mediu şi lung şi ţine cont de ele în bugetul lunar personal. De pildă, pentru a cumpăra o maşină pune lunar deoparte o sumă din salariu în funcţie de modelul dorit sau calculează din timp suma lunară pe care o poţi plăti ca rată la un credit şi include-o în bugetul lunar personal.

La final de lună, revizuieşte veniturile, cheltuielile şi planurile. Vezi ce ţi-a lipsit, unde ai fi putut să cheltuieşti mai puţin şi planifică priorităţile pentru următoarea lună. Nu uita niciodată să pui bani deoparte, disciplina financiară este esenţială pentru un buget echilibrat. Din banii economisiţi, prioritatea este crearea unui fond de rezervă (minimum trei luni de cheltuieli lunare, confortabil şase luni).

De asemenea, ia în calcul perioada când nu vei putea munci. Realizează un plan financiar realist pentru un eveniment neprevăzut la muncă sau pentru pensie de care să ţii cont atunci când economiseşti.

 

Lasă un comentariu