Evenimentul zilei

Dum08252019

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:

Lipsa vitaminelor din corp. Ce semnale transmite organismul și care sunt pericolele

17 Mai 2019 - 

Vitaminele, esenţiale pentru metabolism, sunt substanţe nutritive fără de care nu am putea funcţiona corect.

 

„Vitaminele sunt substanţe nutritive indispensabile bunei funcţionări a organismului. Ele intervin în mici concentraţii în numeroase procese vitale. În majoritatea cazurilor, organismul nostru este incapabil a le sintetiza singur, de aceea este important să le asigurăm prin alimentaţie. Lipsa cronică de vitamine nu ne îmbolnăveşte imediat, dar ne face vulnerabili anumitor disfuncţii organice, iar pe termen lung în faţa bolilor”, explică dr. Daniela Stan, medic de familie, scrie adevarul.ro, citat de exquis.

Specialiştii atrag atenţia că necesarul vitaminic depinde de vârstă, stare metabolică şi activitate desfăşurată şi poate fi asigurat printr-o dietă mixtă ce este alcătuită respectând piramida alimentară (cereale, fructe şi legume, proteine animale şi vegetale, produse lactate, lipide).

„Consumate în doze mari (prin abuzul de suplimente nutritive farmaceutice), vitaminele pot cauza diverse intoxicaţii. Pacienţii nu sunt sfătuiţi să depăşească dozele necesare zilnic recomandate de experţii în domeniu. În cazul în care acestea trebuie adaptate unor situaţii particulare, pacientul trebuie să consulte medicul pentru a evita aparitia unor reacţii adverse”, spune specialistul.

Ce probleme apar când avem deficit de vitamine în organism:

Vitamina A

Dacă organismul duce lipsă de vitamina A, atunci este posibil să apară probleme oftalmologice sau epiteliale. Surse importante de vitamina A sunt conopida, roşiile, ficatul, gălbenuşul de ou, peştele, broccoli, morcovii, laptele, brânza etc.

Vitamine din complexul B

Lipsa acestora din corp se manifestă prin oboseală musculară, slăbiciune, tulburări mentale, iritabilitate, depresie, insomnie, etc. Surse importante de vitamina B sunt nucile, seminţele, cerealele integrale, fasolea, mazărea, lintea.

Vitamina C

Carenţa de vitamina C produce oboseală, dureri articulare, carii dentare, etc. Cele mai bune surse de vitamina C sunt coacăzele, căpşunile, citricele, ardeiul roşu şi verde, varza, conopida, roşiile şi spanacul.

Vitamina D

Lipsa vitaminei D în organism favorizează apariţia rahitismului. Alte manifestari care apar pe deficit de vitamina D sunt spasmofilia, problemele stomatologice şi decalcifierea oaselor. Alimentaţia trebuie să fie bogată în peşte, ficat, gălbenuş de ou, lactate.

Vitamina E

Dacă organismului îi lipseşte vitamina E, atunci sunt afectaţi muşchii, sistemul nervos şi circular. Regimul alimentar trebuie să conţină ţelină, spanac, morcovi, pătrunjel, soia, ciuperci, peşte, cereale integrale.

În special femeile însărcinate sau care alăptează au mare nevoie de acid folic. Carenţa acestuia provoacă insuficienţe gastrice şi tulburări hepatice. Alimentele bogate în acid folic sunt ficatul, carnea, peştele, vinetele, spanacul, urzicile.

 

Lasă un comentariu