Evenimentul zilei

Ma10222019

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:

Sumă uriaşă plătită de două turiste, după ce au comandat două porţii de paste şi o sticlă cu apă

30 Septembrie 2019 - 

Cine spunea că Roma este un oraş ieftin? Două turiste din Japonia aflate în vacanţă au rămas şocate, după ce au fost nevoite să plătească 430 de euro pentru două porţii de paste şi o sticlă de apă.

Turistele nipone au achitat fără să comenteze nota de plată uriaşă, dar când au ajuns acasă, au postat-o pe o reţea de socializare locală. Totodată, acestea au postat şi un mesaj în care japonezii care ajung la Roma au fost sfătuiţi să fie foarte atenţi la ce comandă în restaurante, scrie La Repubblica, citată de mediafax.

Cele două au comandat, la restaurantul Antico Caffè di Marte, doar două porţii de paste cu peşte şi o sticlă de apă. Turistele nu au mai ştiut ce să zică când au văzut nota, astfel că au achitat 349 de euro pentru paste şi apă, la care s-au mai adăugat 80 de euro bacşişul obligatoriu. În total, au plătit 430 de euro.

Incidentul a avut loc pe 4 septembrie. Proprietarul restaurantului se apără şi spune că nota de plată este reală şi nu a fost nici o greşeală.

„Preţurile sunt transparente, iar meniul este cât se poate de clar. Totul era scris în detaliu, doar uitaţi-vă la preţuri: cel mult 16 euro pentru o porţie de spaghete, însă fetele au vrut în spaghete şi peşte proaspăt, pe care clienţii îl aleg personal. Îl cântărim şi apoi îi gătim”, a adăugat acesta.

 

Lasă un comentariu