Evenimentul zilei

Ma10232018

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:

Calendar istoric, 28 mai

28 Mai 2018 - 

În 1999, la Milano, Italia, după 22 de ani de lucrări de restaurare, „Cina cea de Taină” (sau „Ultima Cină”), capodoperă a lui Leonardo da Vinci, este expusă publicului din nou; vizitatorii au obligația de a privi de departe pânza și pot sta doar pentru 15 minute.

1358: Începe insurecția antifeudală a țărănimii franceze – „Jacqueria” – condusă de Guillaume Cale.

1503: Iacob al IV-lea al Scoției și Margareta Tudor s-au căsătorit în conformitate cu o bulă papală emisă de către Papa Alexandru al VI-lea. A fost semnat un tratat de pace veșnică între Scoția și Anglia; pacea a durat cel puțin zece ani.

1588: Flota spaniolă Invincibila Armada a ridicat ancora din portul Lisabona îndreptându-se spre Canalul Mânecii cu scopul de a realiza o debarcare pe Insula Marea Britanie.

1918: Republica Democratică Azerbaidjan și Republica Democrată Armeană își declară independența.

1936: Matematicianul englez Alan Turing a trimis spre publicare articolul "Despre numerele calculabile cu aplicații în Entscheidungsproblem", articol în care a introdus conceptul de mașină Turing, un dispozitiv abstract simplu de manipulare a simbolurilor, capabil de a simula logica oricărui algoritm rulat de un calculator.

1940: Al Doilea Război Mondial: Belgia se predă Germaniei.

1940: Al Doilea Război Mondial: Forțele norvegiene, franceze, poloneze și britanice recuceresc Narvik în Norvegia. Aceasta este prima victorie a infanteriei aliate a războiului.

1961: Ziarul britanic The Observer a publicat articolul avocatului englez Peter Benenson intitulat "Prizonierii uitați", declanșând o campanie de scrisori ce a stat la baza înființării organizației pentru apărarea drepturilor omului Amnesty International.

1964: A fost creată Organizația pentru Eliberarea Palestinei (Ierusalim, 28 mai – 2 iunie 1964).

1968: A fost rejudecat „Procesul Pătrășcanu”; Tribunalul Suprem i-a achitat pe toți membrii „lotului Pătrășcanu”, iar Lucrețiu Pătrășcanu a fost declarat erou național.

1971: A fost lansată stația interplanetară sovietică „Marte-3"; a devenit satelit artificial al acestei planete la 2.XII.1971 și a depus pe suprafața ei primul agregat automat care a comunicat date științifice din mediul marțian.

1975: Cincisprezece țări din Africa de Vest semnează Tratatul de la Lagos, crearea Comunității Economice a Statelor din Africa de Vest.

1977: A fost inaugurat Muzeul Tropaeum Traiani și replica monumentului triumfal roman de la Adamclisi, restaurat de un grup de specialiști români.

1982: Războiul din Insulele Falkland: forțele britanice înving pe cele argentiniene în Bătălia de la Goose Green.

1987: Celebrul zbor al unui avion pilotat de cetățeanul vest-german, Mathias Rust, care a violat spațiul aerian al URSS și a aterizat în Piața Roșie.

1992: A fost semnat, la București, Tratatul româno–american pentru încurajarea și protejarea reciprocă a investițiilor.

1993: Eritreea și Monaco se alătură Națiunilor Unite.

1995: Orașul rus Neftegorsk este lovit de un cutremur de 7,6 grade pe scara Richter; peste 2.000 de victime, reprezentând 2/3 din totalul populației.

1998: Oficialitățile militare din Pakistan au efectuat primele teste cu arme nucleare.

1999: Scandalul dioxinei: descoperirea unor animale contaminate cu dioxină și vândute de Belgia câtorva mii de ferme din lume.

1999: La Milano, Italia, după 22 de ani de lucrări de restaurare, Cina cea de Taină, capodoperă a lui Leonardo da Vinci, este expusă publicului din nou; vizitatorii au obligația de a privi de departe pânza și pot sta doar pentru 15 minute.

Nașteri

1371: Ioan al II-lea de Burgundia (d. 1419)

1524: Selim al II-lea, sultan otoman (d. 1574)

1660: George I al Marii Britanii, din 1714 primul rege al Marii Britanii din Casa de Hanovra (d. 1727)

1731: Johann August Ephraim Goeze, zoolog german (d. 1793)

1759: William Pitt cel Tânăr, politician englez, prim-ministru al Regatului Unit (d. 1806)

1779: Thomas Moore, poet irlandez (d. 1852)

1830: Carl Filtsch, pianist și compozitor sas (d. 1845)

1853: Carl Larsson, pictor suedez (d. 1919)

1884: Edvard Beneš, politician ceh (d. 1948)

1908: Ian Fleming, scriitor britanic (d. 1964)

1912: Patrick White, scriitor australian, laureat al Premiului Nobel (d.1990)

1913: George Macovescu, publicist, prozator, diplomat și politician român (d. 2002)

1945: John Fogerty, compozitor-cântăreț american, chitarist și producător (Creedence Clearwater Revival și The Golliwogs)

1955: Nicolae Robu, inginer, profesor universitar și politician român, rector al Universității „Politehnica” din Timișoara

1956: George Volceanov, anglist și traducător român

1968: Kylie Minogue, compozitoare-cântăreață australiană, producătoare și actriță

1974: Tudor Chirilă, actor, cântăreț și compozitor român

Decese

1357: Afonso al IV-lea al Portugaliei (n. 1291)

1750: Împăratul Sakuramachi al Japoniei (n. 1720)

1758: Ernst August al II-lea, Duce de Saxa-Weimar (n. 1737)

1767: Maria Josepha de Bavaria, soția lui Iosif al II-lea, Împărat Roman (n. 1739)

1805: Luigi Boccherini, violoncelist și compozitor italian (n. 1743)

1849: Anne Brontë, scriitoare engleză (n. 1820)

1864: Simion Bărnuțiu, politician român (n. 1808)

1878: John Russell, Conte de Russell, politician englez, prim-ministru al Regatului Unit (n. 1792)

1912: Paul Emile Lecoq de Boisbaudran, chimist francez (n. 1838)

1916: Ivan Franko, poet ucrainean (n. 1856)

1937: Alfred Adler, psihiatru austriac (n. 1870)

1940: Prințul Frederic Karl de Hesse, landgraf de Hesse (n. 1868)

1963: Ion Agârbiceanu, scriitor român, membru al Academiei Române (n. 1882)

1971: Jean Vilar, actor și regizor francez (n. 1912)

1972: Regele Eduard al VIII-lea al Regatului Unit (n. 1894)

1985: Șerban Țițeica, fizician român, vicepreședinte al Academiei Române (n. 1908)

1988: Arthur Kreindler, medic neurolog român (n. 1900)

2003: Ilya Prigogine, chimist și fizician belgian (n. 1917)

2010: Mihai Drăgănescu, inginer electronist român, membru al Academiei Române (n. 1929)

2014: Maya Angelou, poetă americancă (n. 1928)

Sărbători

Sf. Ierarh Nichita Mărturisitorul, Episcopul Calcedonului; Sf. Mc. Eladie și Eliconida (calendar ortodox)

Sf. M. Eutihie; Sf. Beda Venerabilul (calendar greco-catolic)

Sf. Gherman de Paris (calendar romano-catolic)

Azerbaidjan: Ziua Republicii (1918)

 

 

Lasă un comentariu