21 septembrie este a 264-a zi a calendarului gregorian și a 265-a zi în anii bisecți. 101 zile rămase până la sfârșitul anului.
CREDINȚĂ ȘI ISTORIE. Semnificația zilei de 11 septembrie. Ziua în care a demisionat Vladimir Voronin
Amintim două mari evenimente petrecute la această dată. Fost președinte al Republicii Moldova, timp de 8 ani, Vladimir Voronin (n. 25 mai 1941, Corjova, Dubăsari, RSS Moldovenească) președinte al Partidului Comuniștilor din Republica Moldova la 11 septembrie 2009 și-a dat demisia de la conducerea țării în locul lui fiind numit președinte interimar Mihai Ghimpu.
La 31 august s-a născut Hermann von Helmholtz, fizician şi fiziolog. El a formulat principiul transformării şi conservării energiei şi a inventat oftalmoscopul (m. 8 septembrie 1894).
În această lună, în ziua a paisprezecea este înainte de prăznuirea Adormirii Maicii Domnului și pomenirea Sfântului Prooroc Miheia (Miheea), în calendarul ortodox.
Ziua de astăzi ne face să ne aducem aminte că, pe 12 august 1883, ultimul exemplar de zebră Quagga a murit, într-o grădină zoologică din Amsterdam sau că în 1908 a fost produs primul model al mașinii Ford.
Pe 28 iulie 1914, Austro-Ungaria a declarat război Serbiei, fapt care a marcat începutul Primului Război Mondial.
1878 - Tratatul de la Berlin - Puterile europene redesenează harta Balcanilor. Serbia, Muntenegru şi România devin complet independente de Imperiul Otoman.
Pe 6 iulie 1885, savantul Louis Pasteur a realizat pentru prima dată vaccinul antirabic, împotriva turbării.
Pe 5 iulie 1833 a murit inventatorul fotografiei, Joseph Nicephore Niepce, cel care a rămas mult timp în uitare, umbrit de gloria asociatului său Daguerre, căruia i-a fost atribuită în totalitate această descoperire (dagherotipul).
În România, pe 14 iunie 1990, ziua de foc a Mineriadei, minerii din Valea Jiului ajung la Bucureşti în zori, primesc mulţumiri şi încurajări de la preşedintele Ion Iliescu, apoi se îndreaptă către Piaţa Universităţii. Au loc confruntări violente între ei şi manifestanţi. Plătesc şi oamenii obişnuiţi care au ghinionul să se nimerească în preajma celor mobilizaţi să facă ordine. Bilanţul zilei: sute de răniţi în urma bătăilor, zeci de arestări, clădiri importante devastate şi jefuite.
Golaniada română sau „Fenomenul Piața Universității" - Ioan Rus îi făcea, zilele trecute, pe copiii celor plecaţi în străinătate „golani”, demisionând imediat după ce a făcut aceste declarații. Nu a fost însă singurul care a folosit acest apelativ în mod public. Un șef de stat român a folosit acest apelativ acum 25 de ani, când se referea la oamenii care protestau în Bucureşti. Pe 13-15 iunie 1990, în România, „golanii” au ales să protesteze împotriva regimului instaurat după Revoluţia din 1989. Au primit în schimb o avalanşă de bastoane pe spate şi bătăi crunte de la minerii chemaţi la Bucureşti de Ion Iliescu pentru a pune capăt „revoltei”. Acei „golani” care au murit sau au avut de suferit de pe urma bătăilor primite vor fi comemoraţi atăzi în Piața Universității.
113 - A fost inaugurată, la Roma, în forumul nou construit, „Columna lui Traian", operă atribuită lui Apollodor din Damasc.