Evenimentul zilei

Lun07162018

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Afişez elemetele după tag: bogate

Persoanele care câştigă mai mulţi bani sunt mult mai puţin dispuse să-i împartă decât cei ce câştigă mai puţini bani. Acest lucru reiese dintr-un nou studiu realizat de Universitatea Queen Mary din Londra.

Publicat în Curiozitati

Averea reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, de peste 500 de milioane de dolari, păleşte ca amploare în faţa averii celorlalte familii regale din Europa, potrivit Business Insider.

Publicat în Presa internationala

Cu siguranţă ţi-ai aruncat ochii pe eticheta produselor şi ai văzut pe lista de ingrediente cuvintele nitraţi şi nitriţi. Însă, nu de fiecare dată aceştia indică un aditiv alimentar periculos. Află care ste diferenţa între nitraţi şi nitriţi!

Publicat în Medicina alternativa

Trăim un timp al vitezelor depășite, vremuri sufocante și asta ar însemna stres, tulburare mintală. Deseori avem nu doar coșmaruri, dar și gânduri urâte, care survin din val-vârtejul cotidian, stare ce ne afectează, acolo unde doare mai tare, înainte de toate, sănătatea mintală.

Publicat în Sanatate