Evenimentul zilei

Mie09262018

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Afişez elemetele după tag: copiii

Dacă ești născut pe 27 august 1991, în aceeași zi cu Republica Moldova, nu rata ocazia să călătorești gratuit cu trenul până la Iași și retur. 

Publicat în Anunt

Copiii au nevoie de cel puţin trei mese pe zi, iar mai nou, cele două gustări nu sunt obligatorii, a declarat nutriţionistul, Mihaela Bilic, precizând că mâncarea sănătoasă înseamnă inclusiv grăsime, iar dietele nu sunt recomandate celor mici.

Publicat în Nutritie

Este atât de ușor să simți că nu ești un părinte bun atunci când citești tot felul de rețete-minune despre parenting și fie încerci să le aplici, dar nu reușești, fie reușești, însă ele nu funcționează. Și invariabil te întrebi: cum pot să fiu un părinte bun?

Publicat în Social

Cei doisprezece băieți thailandezi care au fost salvați după 17 zile petrecute într-o peșteră, în urma unei operațiuni de salvare dramatică, au făcut primele declarații într-un clip video transmis de autorități presei.

Publicat în Media

Circa 200 de persoane au pășit joi, 7 iunie, pragul Penitenciarului nr. 18 din Brănești. Astfel, deţinuţii din custodia penitenciarului nominalizat și-au revăzut  copiii și familia, având parte de o zi specială.

Publicat în Social

Pagina 1 din 7