Evenimentul zilei

Ma08212018

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Afişez elemetele după tag: inselat

Se pare că nu numai temperamentul, educaţia, iubirea, prietenie şi alte un milion de motive sunt importante atunci când vine vorba de fidelitate, ci şi de zodia. Iată care sunt nativii numai buni de luat acasă, care nu te vor înşele niciodată, potrivit astrelor. Aceştia sunt numai buni de luat acasă pentru toată viaţa. Sau până la divorţ. 

Publicat în Horoscop

Vara este sezonul distracției, al petrecerilor în aer liber și al nopților târzii, în care avem parte de cele mai frumoase momente, strângem cele mai frumoase amintiri și cunoaștem oameni noi. Din acest motiv, suntem mult mai predispuse să ne înșelăm perechea.

Publicat în Horoscop

Prima impresie e cea care conteaza foarte mult, dar te-ai gandit ca e posibil sa nu fie si cea reala? Sunt oameni buni, dar care au si o parte intunecata. Iar atitudinea lor pozitiva, altruista, te poate amagi, ca intr-un final sa realizezi ca, de fapt, nu sunt perfecti, ci au si o fata ascunsa, demonica.

Publicat în Horoscop

O relaţie extraconjugală poate însemna sfârşitul unei relaţii sau o poate consolida. Cu toate că pentru unul dintre parteneri poate reprezenta o traumă, specialiştii cred că acest episod poate fi uitat, asa dacă cei doi impart multe amintiri frumoase.

Publicat în Psihologie

Amy si Ryan Jones au impreuna doi copii, iar viata lor in ceea ce priveste „dragostea” s-a oprit dupa cea de-a doua nastere a femeii. Din cauza faptului ca libidoul sotiei sale a disparut complet, el a primit de la sotia lui acordul de a merge la alte femei.

Publicat în Viata

Pagina 1 din 3