Evenimentul zilei

Ma10162018

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Afişez elemetele după tag: intampla

Alina Russu, președinta Comisiei Electorale Centrale (CEC), a vorbit pe larg despre ziua alegerilor și despre regulile de votare. Dreptul de vot pentru circumscripția uninominală pe teritoriul căreia alegătorul își are domiciliul va putea fi realizat doar la o secție de votare din acea circumscripție. Astfel, dacă alegătorul are domiciliul în raionul Căușeni, de exemplu, iar în ziua votării se va afla la Drochia, acesta va putea vota doar pentru cirscumscripția națională - adică pentru partidele și blocurile electorale din buletinul de vot, nu și pentru candidații înscriși în circumscripția uninominală Căușeni.

Publicat în Actualitate

Amestecarea băuturilor energizante cu alcoolul poate înrăutăţi efectele negative ale consumului compulsiv de băuturi alcoolice, potrivit unui studiu recent.

Publicat în Curiozitati

Persoanele care consumă alcool cu moderaţie sunt mai puţin afectate de demenţă senilă în comparaţie cu persoanele abstinente, potrivit unui studiu publicat miercuri, ai cărui autori recomandă însă cititorilor să nu înceapă să consume alcool.

Publicat în Curiozitati

Grecii antici credeau că adormim atunci când creierul nostru se umple de sânge şi ne trezim atunci când acest sânge este eliminat, iar filozofii din secolul al XIX-lea susţineau că somnul apare atunci când mintea este golită de gânduri. Chiar şi acum somnul rămâne unul din marile mistere ale medicinei, pentru că, deşi îl înţelegem mai bine, avem încă multe întrebări la care nu putem răspunde.

Publicat în Curiozitati

Moldovenii din diasporă protestează și ei astăzi, concomitent cu alegătorii de la Chișinău. Zeci de conaționali au ieșit astăzi în orașele unde muncesc și trăiesc cu pancarte, drapele și scandează contra guvernării de la Chișinău.

Publicat în Actualitate

Pagina 1 din 7