Evenimentul zilei

Dum02252018

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Afişez elemetele după tag: locuitori

Aproape 17 mii de locuitori din orașul Călărași vor beneficia de iluminare stradală pe timp de noapte.

Publicat în Social

Capitala Myanmarului are construcţii şi dimensiuni impresionante, dar pe străzile sale, care au chiar şi 11 benzi de circulaţie, bate vântul. Chiar dacă este de aproape 30 de ori mai mare decât Bucureştiul, Naypyidaw este ocupat doar în proporţie de 6%.

Publicat în Curiozitati

Autoritățile municipale din Chișinău dau asigurări că beneficiarii își vor primi compensațiile la căldură. Bani în buget sunt prevăzuți în aceste scopuri, dar s-au admis unele întârzieri în condițiile modificării procedurilor de verificare a dosarelor și de emitere a facturilor, transmite IPN.

Publicat în Actualitate

Cinci locuitori ai municipiului Bălţi au fost condamnaţi în total la 64 de ani şi 6 luni închisoare pentru răpirea unei persoane, vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale şi tîlhărie. În concret, inculpaţii au primit 15, 14, 13, 12 şi, respectiv, 10 ani şi 6 luni închisoare, după ce Procuratura municipiului Bălţi le-a demonstrat vinovăţia.

Publicat în Justitie

Libertatea circulației, dreptul la educație și la proprietate sunt în continuare frecvent încălcate în regiunea transnistreană. Asociația Promo-LEX constată într-un raport că în prima jumătate a anului nu au avut loc îmbunătățiri privind situația drepturilor persoanelor din stânga Nistrului. Potrivit unui comunicat de presă al asociației, citat de IPN, cele 33 de posturi vamale ilegale creează piedici pentru exercitarea dreptului la libera circulație, prin obligația de completare a „cărții migraționale”.

Publicat în Social

Pagina 1 din 23