Evenimentul zilei

Sam08182018

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Afişez elemetele după tag: loterie

Persoana a câştigat 36.158.964 de euro la extragerea din 19 iunie, a indicat FDJ pentru AFP. Câştigătorul are la dispoziţie 60 de zile de la data extragerii pentru a se prezenta la FDJ, care va comunica oraşul şi numele punctului de vânzare al combinaţiei câştigătoare doar după efectuarea plăţii.

Publicat în Panorama

Un francez a câştigat în două rânduri, în decurs de 18 luni, marele premiu de 1 milion de euro la My Million, loterie complementară la Euro Millions, informează miercuri cotidianul Le Parisien, citat de AFP și Agerpres.

Publicat în Curiozitati

Doritorii de a imigra în Statele Unite ale Americii pot să se înscrie în perioada 3 octombrie-7 noiembrie, la loteria vizelor 2019 pentru Statele Unite ale Americii. În acest an, în cadrul programului de imigrare mandatat de Congresul SUA, sunt puse la dispoziție 50 de mii de vize de tip DV „Diversity Visa”, transmite IPN.

Publicat în Anunt

Cea mai tânără câștigătoare la loterie din Marea Britanie, care la 17 ani a devenit milionară, a decis să se mute cu traiul în casa părintească, declarând că în vila imensă se plictisește de moarte.

Publicat în Viata

Guvernul a decis astăzi transmiterea acțiunilor Lotriei Naționale a Moldovei din contul Ministerului Finanțelor în cel al Agenției Proprietății Publice, aflată în subordinea Ministerului Economiei și Comerțului.

Publicat în Economie

Pagina 1 din 3