Evenimentul zilei

Ma09172019

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Economie Telefonia fixă devine istorie?

Telefonia fixă devine istorie?

01 Septembrie 2016 - 

În perioada ianuarie – iunie 2016, pe piaţa serviciilor de telefonie fixă a continuat diminuarea numărului de abonaţi, a traficului de voce și a vânzărilor serviciilor respective, tendinţă care marchează această piață în ultimii trei ani.

Datele statistice privind evoluţia pieței respective, publicate astăzi de Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI), arată că numărul de abonați a scăzut, față de finalul anului 2015, cu mai bine de 11,2 mii (-0,9%) și a totalizat peste 1,2 milioane, volumul total al traficului de voce s-a diminuat, comparativ cu primul semestru al anului 2015, cu 10%, iar volumul vânzărilor de servicii – cu 8% şi a alcătuit peste 466,6 milioane de lei.

La finalul primului semestru al anului 2016, cotele de piață a operatorilor de telefonie fixă, în funcţie de cifra de afaceri, practic au rămas la nivelul anului 2015. Astfel, cota de piaţă a SA „Moldtelecom” a alcătuit 96,6%, iar cota cumulată a furnizorilor alternativi de telefonie fixă – 3,4%.

 

Anatol Moraru

Lasă un comentariu