Evenimentul zilei

Mie12192018

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Economie Boom la exporturi în 2018: destinația principală a mărfurilor UE. VEZI cifrele bune pentru R. Moldova

Boom la exporturi în 2018: destinația principală a mărfurilor UE. VEZI cifrele bune pentru R. Moldova Recomandat

07 Aprilie 2018 - 

În perioada ianuarie-februarie 2018 exporturile de mărfuri din Moldova au totalizat 436,3 milioane dolari, în creştere cu circa 38% faţă de cel realizat în perioada corespunzătoare din anul 2017. Este cel mai bună evoluţie din ultimii ani, potrivit Mold-Street.

Potrivit Biroului Naţional de Statistică, exporturile de mărfuri autohtone au constituit 301,8 milioane dolari (69,2% din total exporturi), fiind în creștere cu 47,5% față de ianuarie-februarie 2017, care a contribuit la majorarea per total exporturi cu 30,7%.

Reexporturile de mărfuri străine au însumat 134,5 milioane dolari SUA (30,8% din total exporturi), majorându-se cu 20,7% comparativ cu ianuarie-februarie 2017. Reexporturile de mărfuri după prelucrare (îmbrăcăminte, fire, cabluri și transformatoare electrice, încălțăminte, nuci decojite, scaune și alt mobilier, valize) au deținut 22,4% în total exporturi, iar reexporturile de mărfuri clasice, care nu au suferit transformări esențiale – 8,4%.

Principala ţintă a exporturilor moldoveneşti este UE, cu o cotă de 67,2% şi o creştere de peste 40%, până la 293,3 milioane dolari.

Țările CSI au fost prezente în exporturile Moldovei cu o pondere de 16,3% (în scădere cu trei puncte procentuale), ce corespunde unei valori de 70,9 milioane dolari. Exporturile de mărfuri către aceste țări s-au majorat cu 15,9%, comparativ cu ianuarie-februarie 2017.

Evoluţia spectaculoasă din primele două luni ale anului este rezultatul creşterii semnificative a exporturilor de mașini și aparate electrice (+54,4%), cereale și preparate pe bază de cereale (de două ori), semințe și fructe oleaginoase (+44,5%), dar şi de legume și fructe (+37,3%), îmbrăcăminte și accesorii (+25,7%), băuturi alcoolice și nealcoolice (+38,9%) etc.

 

 

Lasă un comentariu