Evenimentul zilei

Sam09222018

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Economie De-acu încolo, va fi greu de obținut contracte cu pile: Achizițiile publice vor deveni mai simple și mai transparente. Vezi cum

De-acu încolo, va fi greu de obținut contracte cu pile: Achizițiile publice vor deveni mai simple și mai transparente. Vezi cum

11 Iulie 2018 - 

Achizițiile publice vor deveni mai simple, mai eficiente și mai transparente, datorită organizării online a acestora. În acest scop va fi utilizată platforma electronică MTender. Conceptul tehnic al Sistemului Informațional Automatizat „Registrul de stat al achizițiilor publice - MTender” a fost aprobat astăzi de Cabinetul de miniștri.

Ofertanții vor putea să acceseze sistemul gratuit,  să depună oferte prin completarea unor formulare interactive și să monitorizeze toate etapele ulterioare ale procesului de achiziții publice. Online va avea loc și comunicarea dintre participanții la licitații. Astfel, vor fi reduse riscurile de corupție, procedurile vor deveni mai simple, iar ofertanții vor economisi timp și bani. Utilizarea platformei MTender va permite reducerea cheltuielilor guvernamentale cu până la 30%, iar ofertanții vor cheltui cu 150–1200 de lei mai puțin pentru o procedură de achiziție publică.

De asemenea, instrumentul va oferi fiecărui cetățean posibilitatea să acceseze sistemul şi să vizualizeze orice achiziţie efectuată de o anumită instituție. Transparența achizițiilor publice va spori concurența în cadrul licitațiilor, ceea ce va permite achiziționarea bunului sau serviciului de o calitate mai înaltă și la un preț mai avantajos, relevă serviciul de presă al Guvernului.

Un alt aspect inovativ se referă la faptul că sistemul MTender va fi interconectat cu serviciile electronice, precum MConect, eFactura, MPass, MPay și MSign. Astfel, sistemul va permite în regim online emiterea și circularea facturilor aferente contractelor de achiziții și efectuarea nemijlocită a plăților.

Etapa de testare a proiectului-pilot MTender a început în ianuarie 2017, autorităţile contractante având posibilitatea să testeze în sistem procurările de valoare mică. Rezultatele testării au arătat majorarea numărului de participanți la procedurile de achiziții publice, creșterea nivelului de încredere din partea acestora și reducerea timpului de efectuare a procedurilor.

 

 

Lasă un comentariu