Evenimentul zilei

Ma05262020

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Economie După trei ani de negocieri, Ucraina și România au semnat acordul de livrare a gazelor în regim revers prin coridorul transbalcanic

După trei ani de negocieri, Ucraina și România au semnat acordul de livrare a gazelor în regim revers prin coridorul transbalcanic Recomandat

18 Decembrie 2019 - 

Documentul a fost semnat de către „Operatorul sistemului de transport al gazelor ucrainene” și compania "Transgaz", se arată într-un comunicat de presă al companiei ucrainene.

Negocierile au durat mai mult de trei ani şi au fost intermediate de Comisia Europeană, cu participarea operatorilor din Bulgaria, Grecia și Moldova.
Noul acord prevede transportarea gazelor din Europa de Sud și Turcia - prin Bulgaria și România - în Ucraina și mai departe în Moldova. Adică, de la 1 ianuarie 2020, la punctul interstatal „Isaccea 1-Orlovka 1”, pe ruta Ucraina-România  va fi disponibilă capacitatea de 17,8 milioane de metri cubi de gaze pe zi, precum și în sens invers - 15,8 milioane de metri cubi pe zi.
Mai mult, un astfel de acord creează o oportunitate tehnică suplimentară pentru Moldova de a importa gaze din Turcia și Grecia, dacă Gazprom va sista tranzitul către Europa pe teritoriul Ucrainei.
În următoarele zile vor avea loc primele licitații pentru rezervarea capacităților la punctul interstatal „Isaccea1-Orlovka 1”.
Anterior, Ucraina și România nu puteau livrea gaze în revers, deoarece o astfel de oportunitate era blocată de contractul de tranzit cu Rusia, care expiră pe 31 decembrie curent.
Cât priveşte încheierea unui nou acord de tranzit al gazelor ruseşti prin Ucraina pentru următorii ani, negocierile bat pasul pe loc, deoarece părţile nu au reuşit să ajungă la un consens.
Ucraina insistă ca Rusia să achite amenda de circa trei miliarde de dolari, conform deciziei Arbitrajului de la Stockholm. În timp ce Moscova refuză să achite banii şi este dispusă să încheie un acord pe termen de doar un an.
Anterior, directorul "Naftogaz" Andrei Kobolev, a declarat că, dacă negocierile nu vor se vor solda cu succes până la finele anului 2019, atunci acestea ar putea fi reluate în aprilie-mai 2020.

Lasă un comentariu