Evenimentul zilei

Vi02212020

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Economie Economie „EU4Moldova: Regiuni-cheie”. Raionul Ungheni va beneficia de milioane de euro din partea Uniunii Europene

„EU4Moldova: Regiuni-cheie”. Raionul Ungheni va beneficia de milioane de euro din partea Uniunii Europene

25 Ianuarie 2020 - 

Uniunea Europeană a lansat la Ungheni ultima inițiativă în cadrul noului program „EU4Moldova: Regiuni-cheie”. Dintr-un buget total de 23,3 milioane de euro, UE investește 22,8 milioane pentru a stimula dezvoltarea economică inteligentă, incluzivă și durabilă în regiunile Ungheni și Cahul. Inițiativa EU4Ungheni va implica în perioada 2019-2025 municipiul Ungheni și localitățile sale învecinate din raion.

 

O inițiativă similară în cadrul programului „EU4Moldova: Regiuni-cheie” a fost deja anunțată la Cahul (EU4Cahul).

La evenimentul de lansare de la Ungheni a fost organizat un iarmaroc al producătorilor locali, un concurs de desen la tema „Cum văd eu orașul meu peste 5 ani”, la care au fost depuse 99 de desene, precum și un concert, inclusiv cu artiști originari din Ungheni.

Regiunea-cheie Ungheni, susținută de UE, va beneficia de asistență considerabilă pentru îmbunătățirea calității vieții cetățenilor săi, la un nivel cât mai aproape de standardele UE.

„Regiunile-cheie UE” reprezintă o inițiativă-pilot care are ca scop accelerarea schimbărilor sistemice prin sinergia inițiativelor anterioare, actuale și viitoare finanțate de UE, precum și a altor proiecte desfășurate de donatori, parteneri de dezvoltare și instituțiile publice.

Programul este implementat de PNUD și UNICEF cu îndrumarea strategică a Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova.

Lasă un comentariu